‘Nu voi mai fi în guvern. A fost o chestiune pe care am acceptat-o din dorinţa de a da un pic de credibilitate acţiunii guvernului. Ea este formală, în mare măsură. Puteţi considera că ea a încetat. Nici nu a fost o funcţie foarte activă. Am folosit-o extrem de selectiv în chestiuni importante pentru români’, a spus Geoană, la Senat, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, Geoană le-a cerut „pesediştilor adevăraţi” să îşi ia partidul înapoi şi să voteze un alt preşedinte la viitorul Congres al partidului.
„Acesta nu este PSD adevărat, nu este stânga adevărată. Aşa că vă spun: pesedişti adevăraţi, luaţi-vă partidul înapoi ! În statutul partidului, alineatul 2 articolul 35 spune explicit că preşedintele PSD se alege cu votul tuturor membrilor. 400.000 de pesedişti veţi avea dreptul să cereţi să vă alegeţi noua conducere. Apelul meu merge către pesediştii adevăraţi din nivelul doi şi trei al partidului, oameni care nu au de a face nici cu frica de a fi excluşi şi nici cu lăcomia de a face parte din triada frăţiei banului’, a spus Geoană.
Acesta a adăugat că „bogat şi corupt” a devenit „noua deviză” a PSD sub conducerea triadei Ponta-Ghiţă-Dragnea, motiv pentru care susţine necesitatea modernizării partidului.
Geoană a precizat că este pregătit să pună „umărul la relansarea PSD” şi că trebuie gândită „o platformă a unei stângi moderne, autentic democratice şi care ascultă vocea străzii’.
În acest context, senatorul a spus că, dacă va exista un congres organizat cu toti membrii partidului, conform Statutului, si „va exista o masa critica de oameni în partid care vor să facă altfel de politica şi sa-l scoatem de sub fratia banului”, el va fi acolo.
„Nu am ascuns ca daca voi considera ca sunt conditii reunite as putea sa ma gandesc la o eventuala candidatura pentru sefia PSD. Voi fi obligat sa duc steagul stangii romanesti mai departe, pe o platforma civica care sa reprezinta o sansa la acest conglomerat”, a arătat Geoană.
„Daca veţi dori sa pun din nou umărul, într-un moment greu al partidului cum am facut si în 2005, voi raspunde apelului vostru. Sunt un om care la dispozitia celor care vad în stânga românească o solutie pentru echilibrul democratic al ţării, pentru problemele reale ale societatii”, a completat Geoană.
În opinia acestuia, guvernarea PSD nu va mai dura mult, pentru că lumea migrează către o majoritate în jurul lui Klaus Iohannis. „Aşa-i în tenis”
Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova au fost EXCLUŞI din PSD – VIDEO
Mircea Geoană a fost exclus din PSD ca urmare a deciziilor luate joi în cadrul Comitetului Executiv Naţional al acestui partid.
Pe 12 februarie a.c., senatorul PSD Mircea Geoană fusese numit, printr-o decizie a premierului Victor Ponta, Înalt Reprezentant al primului-ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice şi de diplomaţie publică.