Geoană: Este un moment în care naţiunile din NATO trebuie să se reunească

Președintele Institutului Aspen România, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, că este momentul ca membrii Alianței Nord-Atlantice să fie uniți.
Filip Stan
10 iun. 2017, 12:49
Geoană: Este un moment în care naţiunile din NATO trebuie să se reunească

„Există momente în istoria noastră contemporană în care sunt testate elementele noastre fundamentale, lucruri care credem că sunt garanțiile ordinii și păcii la nivel mondial. Toate acestea sunt însă sub un semn de întrebare foarte mare. Cei doi președinți au spus ieri că am început parteneriatul acum 20 de ani. Președintele Trump spunea că mai bine de 20 ani. Nu, a fost pe 11 iulie 1997, deci acum 20 de ani. (…) Cred că este un moment când națiunile care au venit mai târziu decât Vestul, națiuni precum România, Polonia sau țările din Flancul estic, sau membri mai vechi, precum Turcia, sau membri critici ai Alianței trebuie să se reunească din nou”, a afirmat Geoană, la conferința „Threats. Resilience. Society”, organizată de Institutul Aspen România, în parteneriat cu Divizia de Diplomație Publică a NATO.

Potrivit Agerpres, el a spus că președintele Trump s-a referit, cu ocazia întâlnirii cu președintele României, la articolul 5, „acea sintagmă care ține Alianța unită”. „Dincolo de retorică, astfel de angajamente nici măcar din partea președintelui Statelor Unite nu pot fi luate drept garanții, pentru că lumea este instabilă, se schimbă și opiniile se schimbă, precum în Regatul Unit, și există un stres foarte mare, presiuni foarte mari”, a subliniat Geoană.

În opinia sa, țările mai mari sau mai mici cu economii mai slabe au „ceva deosebit de util” pentru familia de țări occidentale — „adrenalina și entuziasmul de a merge mai repede”.

„Vorbesc despre noi toți, despre țările noastre, țările mai mari, mai mici, cu economii mai slabe sau țări cu guvernanțe mai slabe. Toate aceste țări au ceva deosebit de util pentru familia de țări occidentale — avem adrenalina și entuziasmul de a merge mai repede, avem ceva ce Dudu Ionescu, dragul meu prieten, spune că asta este parte din ADN-ul nostru, este valoarea pe care o aducem noi acestei comunități. La fel și o țară mică din zona baltică poate fi un exemplu pentru orice Guvern din UE, o țară mai mare din Europa Centrală poate fi un campion în domeniul bunei vecinătăți, o țară medie din sud-estul Europei poate să arate că putem să articulăm o viziune în care și țări care nu sunt în UE și NATO pot să adere la același valori. Cred cu tărie că putem acționa ca un motor”, a mai spus Geoană.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Gigantul din România care face angajări pe bandă rulantă. Nu e nevoie de studii superioare, iar pe lângă salariu se oferă și 5 prime speciale
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit în floarea vârstei
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Era sau nu vaccinat Luca Manolache?! Mama lui rupe tăcerea: 'Peste tot ne întrebau însă dacă a
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Cine este generalul roman in varsta de 101 ani acuzat de tradare in favoarea Rusiei.
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Cifrele arată cine intră în turul doi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti