Geoană: Opoziţia şi Ponta au de pierdut de pe urma cererii privind schimbarea mea la Senat

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a susţinut, luni, după suspendarea şedinţei de plen, că opoziţia şi Victor Ponta personal au numai de pierdut din situaţia creată în urma cererii PSD privind înlocuirea sa din funcţie.
Romania TV
07 nov. 2011, 20:18
Geoană: Opoziţia şi Ponta au de pierdut de pe urma cererii privind schimbarea mea la Senat

„Mă uit cu mâhnire la situaţia creată pentru că nu ne face bine. Ce înţelege electoratul PSD sau USL din ţară sau cei nehotărâţi, care nu şi-au făcut încă o opinie, văzând că lideri importanţi intră într-o astfel de conversaţie? Cred că numai de pierdut are opoziţia şi Victor Ponta, personal”, a opinat Mircea Geoana.

Potrivit afirmaţiilor sale, propunerea grupului PSD, „dacă este făcută în termeni regulamentari”, va ajunge pe filiera firească a Biroului Permanent al Senatului. El a arătat că, apoi, va exista „un eventual vot în plen, dacă sunt întrunite condiţiile regulamentare”.

„Nimeni nu a făcut ceva scris, s-a văzut doar o intenţie şi un anunţ politic. De obicei, între intenţie şi fapte este o distanţă foarte mare”, a precizat senatorul.

„Cu privire la situaţia din Senat, eu unul sunt călit în astfel de lupte, cum au fost încercări şi din alte părţi. Să vedem cum se termină”, a mai arătat social-democratul.

PSD a solicitat oficial, luni, în plenul Senatului, condus de Mircea Geoană, înlocuirea acestuia din funcţie cu senatorul PSD Titus Corlăţean.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!