George Buhnici a fost audiat de CNCD. Declarațiile controversate pe care vloggerul le-a făcut în luna iulie au dus la autosesizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Influencerul nu s-a prezentat la primul termen, pe 27 iulie, avocata sa motivând că are nevoie de mai mult timp pentru a pregăti apărerea. Pe 24 august, fosta vedetă Pro TV a ajuns, în cele din urmă, în fața membrilor instituției.
Surse din Consiliu au declarat că George Buhnici și-a cerut scuze și a afirmat că atât el, cât și soția lui, au primit amenințări cu moartea în tot acest timp. „De data aceasta s-a prezentat. Discuțiile au durat aproximativ 30 de minute, iar George Buhnici și-a cerut scuze, ne-a spus că a primit amenințări cu moartea atât el, cât și soția lui. A avut o atitudine corectă la audieri”, au declarat surse din cadrul CNCD pentru Libertatea.
George Buhnici a ajuns în atenția publică după declarațiile controversate făcute în cadrul unui interviu la malul mării. Vloggerul a spus că bărbații merg la mare să vadă femei frumoase, nu piele cu vergeturi, și le-a transmis femeilor să meargă la sală.
Mai mult, George Buhnici a spus că soția lui arată ca o minoră, lucru care i-a revoltat pe mulți dintre cei care l-au ascultat.
La multe zile după scandalul uriaș în care a fost implicat, George Buhnici a decis să-și ceară scuze. Într-un clip video postat pe Youtube, Buhnici a recunoscut că ceea ce a spus în acel interviu a fost „o tentativă total neinspirată de umor” a reușit să fie „superficial și lipsit de empatie” și a jignit categorii întregi de oameni.