George Buhnici, prima lovitură puternică după derapaj, pierde cel mai important sponsor. BCR: „Ne disociem ferm de sexism şi discriminare”

Vloggerul George Buhnici și-a asociat imaginea cu mai multe companii multinaționale, atât prin intermediul podcastului pe care îl produce, cât și prin intermediul canalelor sale de socializare. Derapajul de săptămâna trecută începe însă să-i îndepărteze sponsorii. "Vom continua / construi parteneriate doar cu cei care împărtășesc aceleași valori", anunţă BCR.
Filip Stan
19 iul. 2022, 15:26
George Buhnici, prima lovitură puternică după derapaj, pierde cel mai important sponsor. BCR:

Unul dintre principalii colaboratori ai vloggerului George Buhnici este BCR. Buhnici a promovat în ultimele luni aplicația de banking inteligent George by BCR atât în cadrul podcastului, cât și pe contul său de Instagram.  Cel mai recent, banca a fost sponsorul episodului din 15 mai, în care invitat a fost profesorul Dumitru Borțun. Derapajul lui Buhnici nu avea cum să nu fie taxat de BCR, care a avut o postare acidă la adresa lui Buhnici.

Soţia lui George Buhnici a jignit o femeie la mare. Lorena a postat imaginile pe Facebook: „Această balenuță cu siluetă greu de ținut în frâu”

„Salutare tuturor!
La BCR lucrăm cu mulți influenceri. Plecăm de la premisa că putem fi parteneri de proiecte și de valori. Dar am vrea să fim foarte clari: ne disociem ferm de sexism și discriminare, indiferent de formă – nuanțe, aluzii sau interpretări. Avem, de asemenea, așteptări ferme de limbaj, de atitudine și de conștientizare a greșelii când există derapaje:
– Credem că, deși sănătatea primează, nimeni nu trebuie judecat, cu atât mai puțin făcut de rușine pentru cum arată. Dimpotrivă, educația în acest sens este necesară cu blândețe, înțelegere, incluziv;
– Credem că limbajul public, cu atât mai mult al unor lideri de opinie, trebuie să evite orice nuanță despre sexism și obiectificare sexuală la adresa oricărei persoane;


– Și credem că, în ceea ce privește tinerele și tinerii din România, este necesar să evităm sexualizarea la vârste fragede, cu atât mai mult cu cât România ocupă un neonorant loc în ceea ce privește sarcinile și avorturile în rândul tinerelor minore.
Credem că cel mai util și corect demers în acest moment este ca subiectul prevenției discriminării și cel al drepturilor femeilor să fie adresat în mod direct și responsabil printr-o dezbatere la nivel public cu potențial educațional relevant. Ne dorim ca acest dialog deschis să fie susținut de acțiuni concrete, cu impact real, în misiunea organizațiilor pentru apărarea drepturilor femeilor. Noi vom susține aceste acțiuni, vom facilita discuțiile cu părțile relevante (influenceri, jurnaliști, societate civilă etc) și vom continua / construi parteneriate doar cu cei care împărtășesc aceleași valori.
Este adevărat că oricine poate greși, dar la fel de adevărat este că, în orice greșeală, cu toții putem realiza impactul, exprima scuze și remușcări sincere, dar mai ales găsi o cale de a repara și a construi mai bine: înțelegere, valori, dialog.
În cele din urmă, credem că soluția stă în educație, pentru care toți trebuie să punem umărul, inclusiv cei care greșesc. Altfel, vom rămâne în tranșeele noastre, mai dezbinați, mai lipsiți de înțelegere și de acel împreună de care este nevoie ca să construim o “țară ca afară”.

Clienţii BCR au salutat decizia BCR – „Schimbați-vă numele din George în Costică” – solicitând înrerupea imediată a parteneriatului.

Gabriela Firea reacţionează în scandalul provocat de George Buhnici: „Un „influencer” nu poate ieși public să spună lucruri care afectează femeile”

Alte podcasturi recente sponsorizate de George by BCR sunt interviurile cu Chef Florin Dumitrescu și Raluca al-Haddad.

Asocierea lui George Buhnici cu BCR este mai veche. În aprilie 2021, vloggerul scria despre beneficiile folosirii cardului BCR, într-o operațiune care seamănă cu un product placement, iar în 2016 promova site-ul BCR pe Youtube:

BCR: „Doar entități cu o reputație impecabilă”

BCR declară în Codul de Responsabilitate Socială că își propune să fie nu doar „cea mai mare bancă locală”, dar și „să fim un conector și un catalizator pentru dezvoltarea României. Să fim Banca pentru România, având în echipa sa cetățeni responsabili activi, cu principii solide și având ca scop intermedierea și susținerea dezvoltării valorii în societate”.

De asemenea, în codul său etic BCR susține: „Pentru că punem reputația și integritatea organizației noastre mai presus de orice, sponsorizăm doar entități care dispun de o reputație impecabilă și care, prin prisma colaborării, nu vor afecta reputațional sau financiar Grupul BCR”.

Libertatea a contactat BCR, pentru a vedea în ce măsură valori care decurg dintr-o retorică precum „țâțe și buci. Aia vreau să văd la mare”, promovată de George Buhnici, reprezintă valorile băncii și au „o reputație impecabilă”.

Reprezentanții BCR au refuzat să comenteze relația băncii cu George Buhnici. „Nu vom comenta subiectul. Mulțumim de înțelegere”, au transmis ei.

1,1 milioane de subscriberi pe canalul de YouTube

Vlogul lui George Buhnici este evaluat pe locul 36 din 100 de site-ul topvloguri.ro, „o inițiativă care permite brandurilor sau celor interesați să înțeleagă mai bine cine sunt, ce au de oferit și cum se poate colabora eficient cu noii veniți pe radarele bugetelor de marketing ale companiilor”, după cum scrie pe site. Topul este ordonat după numărul de abonați ai canalului de YouTube: George Buhnici are 1.140.000 de subscriberi.

Prezent la festivalul Neversea, care a avut loc pe litoral în perioada 7-10 iulie, George Buhnici a acordat un interviu pentru Antena Stars.

Buhnici: „Venim la mare ca să vedem piele.Țâțe și buci. Aia vreau să văd la mare”

În începutul intervenției sale, influencerul a spus că scopul pentru care oamenii merg vara pe litoral este legat de expunerea femeilor.

„Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine”.

Apoi, Buhnici vorbește despre plajă ca despre o paradă în fața propriei persoane, cu care femeile, ca să se pună bine, trebuie să arate foarte bine.

„Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul”. „Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!”, a continuat George Buhnici pentru Antena Stars.

Buhnici a continuat cu exemplul privilegiat al soției sale, despre care a spus că arată ca o minoră: „Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele”.

George Buhnici nu a cerut scuze. Într-o intervenție de luni de pe blogul său, buhnici.ro, el a spus că, de fapt, femeile sunt mulțumite când sunt complimentate. „Femeilor le place să fie admirate, respectate, să primească flori și complimente”.

În același post, influencerul a susținut că intervenția lui de la malul Mării Negre e parte a nevoii naționale de a lupta cu obezitatea.

„Am criticat public expunerea obezității și celulitei”, a argumentat el, spunând că este victima unui subiect „amplificat și distorsionat”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte