George Ivănescu, acţionarul Murfatlar, şi alte persoane de la Fisc, REŢINUTE de DNA pentru evaziune fiscală UPDATE

Omul de afaceri George Ivănescu, unul dintre acţionarii firmei Murfatlar, a fost reţinut de DNA în dosarul de evaziune fiscală estimată la 132 de milioane de euro, anunţă România TV, alături de mai multe persoane din domeniul vinului, precum şi şefi din ANAF şi Ministerul Finanţelor. George Ivănescu, patronul Murfatlar, a fost adus la DNA luni pentru audieri.
Cristina Macuc
18 oct. 2016, 05:21
George Ivănescu, acţionarul Murfatlar, şi alte persoane de la Fisc, REŢINUTE de DNA pentru evaziune fiscală UPDATE

George Ivănescu, acționar la compania de vinuri Murfatlar, a fost adus cu mandat, luni, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru a fi audiat de procurori în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală de 132 milioane euro. 

Perchezițiile au vizat mai multe firme care produc și comercializează băuturi alcoolice iar prejudiciul estimat este de aproximativ 600 milioane lei.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 17 și 18 octombrie 2016, a următorilor inculpați:
BUCURA CĂTĂLIN,
IVĂNESCU GEORGE,
ZLOTEA GHEORGHE,
CÎRCIUMARU CONSTANTIN,

toți asociați la societățile comerciale de producere și comercializare a băuturilor alcoolice implicate în activitatea infracțională, care și-au împărțit funcțiile de management, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată, ca autori și/sau complici,

POPESCU GHEORGHE COSMIN, administratorul special al uneia dintre societățile comerciale implicate, după intrarea acesteia în insolvență,în sarcina căruia s-au reținut infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată,

VASILESCU CĂTĂLIN FLORIAN, administrator a două societăți comerciale, în sarcina căruia s-au reținut infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată,

SĂVOIU SORIN VASILE, director general al unei societăți cu activitate de cultivare a strugurilor, în prezent lichidată, în sarcina căruia s-au reținut infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată,

LASCU CRISTIAN GEORGE, la data faptelor director al Direcției de politici și legislație în domeniile vamal și nefiscal din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, TĂNASE IRINA, la data faptelor șef al Direcției de Autorizări din cadrul Autorității Naționale a Vămilor (ANV), TOMA IOANA, la data faptelor director general al Direcției generale juridice din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală,

ultimii trei menționați fiind funcționari publici în sarcina cărora s-au reținut infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2010-2014, patru societăți cu activitate de producere și comercializare a băuturilor alcoolice, deținute sau controlate de Ivănescu George, Bucura Cătălin, Zlotea Gheorghe și de alte persoane, au produs un prejudiciu total de 597.218.168,76 lei (aproximativ 132 milioane de euro) bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale. Activitatea infracțională s-a desfășurat în condițiile în care funcționarii publici din cadrul autorităților fiscale și vamale competente fie nu au îndeplinit actele la care erau obligați prin atribuțiile de serviciu, fie au îndeplinit asemenea acte în mod defectuos.

Cauzele producerii acestui prejudiciu, identificate în cauză, sunt:
– autorizarea, cu încălcarea dispozițiilor legale, a trei antrepozite fiscale de producție alcool și băuturi alcoolice deținute de societăți;
– sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată, a accizelor și a altor obligații fiscale prin înregistrarea unor operațiuni fictive, care au mărit taxa deductibilă;
– îngăduința funcționarilor publici care nu au îndeplinit actele la care erau obligați și nu au dispus măsurile prevăzute de lege pentru a opri activitatea antrepozitelor, deși societățile au înregistrat lună de lună obligații fiscale restante, iar cuantumul acestora a crescut constant.

Astfel, în cazul a trei antrepozite fiscale de producție, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a încălcat legea în procedura de autorizare, prin adoptarea unor soluții de admitere a cererilor în alte condiții decât cele legale.

După autorizarea societăților ca antrepozite fiscale, funcționarii publici cu atribuții de serviciu în materie nu au îndeplinit actele la care erau obligați în virtutea acestora și astfel, timp de doi ani, autorizațiile nu au fost suspendate, deși lună de lună societățile comerciale în cauză au acumulat obligații fiscale restante, inclusiv accize și TVA.

Societățile comerciale vizate în prezenta cauză s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale prin înregistrarea unor operațiuni fictive care au avut ca scop mărirea cuantumului taxei pe valoarea adăugată deductibilă.

În temeiul deconturilor de TVA cu opțiune de rambursare, societățile menționate au susținut ulterior că au de încasat bani de la bugetul de stat, astfel că împotriva lor să nu fie luate măsurile prevăzute de lege care să le oblige să plătească obligațiile fiscale restante.

Trei dintre societățile comerciale vizate de anchetă au înregistrat în contabilitate facturi emise de pretinși furnizori în scopul de a majora artificial taxa pe valoarea adăugată deductibilă, astfel încât, printr-o eventuală compensare ori rambursare, această sumă să poată acoperi celelalte obligații fiscale pe care societățile le înregistrează din activitatea de producție a băuturilor alcoolice.

De exemplu, în perioada septembrie 2012-iunie 2014, una dintre societățile cu activitate de producere și comercializare băuturi alcoolice a înregistrat de la furnizorii săi facturi de avans în valoare de 1.858.666.060,62 lei (aproximativ 400 de milioane de euro), plus TVA de 388.959.854 lei (aproximativ 86 milioane de euro).

Menționăm că suma de 1.858.666.060,62 lei (aproximativ 400 de milioane de euro – totalul care rezultă din facturile emise de furnizorii artificiali ai societății respective) este atât de mare, încât ar putea fi comparată cu ratele de capital pe care România le-a plătit Fondului Monetar Internațional în perioada 2012 – 2015 ori cu împrumutul contractat de România de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în 2011.

Deși la momentul intrării în insolvență (aprilie 2012), societatea respectivă nu înregistra, aparent, obligații restante către bugetul general consolidat, la data de 31.08.2014, conform unei adrese a finanțelor publice locale, respectiva societate figura cu obligații totale de plată la bugetul general consolidat, acumulate după deschiderea procedurii de insolvență, de 162.825.923 lei (aproximativ 36 milioane de euro).

În aceeași perioadă, o altă societate din cele vizate de anchetă a înregistrat în contabilitate facturi emise de furnizorii artificiali pentru o sumă totală de 1.702.851.601 lei (aproximativ 370 milioane de euro), din care 288.939.019 lei (aproximativ 65 milioane de euro) TVA.

Scopul pentru care și această societate a înregistrat facturile de avans în contabilitate a fost, ca și în cazul anterior, pe de o parte, sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată și de la plata altor obligații fiscale restante, în special accize, iar, pe de altă parte, obținerea unor sume de bani de la bugetul general consolidat.

La momentul deschiderii procedurii insolvenței, în luna martie 2012, nici această societate nu avea în mod aparent datorii către bugetul general consolidat. Potrivit declarațiilor depuse de societate. Inspecțiile fiscale efectuate ulterior deschiderii procedurii insolvenței au arătat că societatea avea obligații fiscale provenite în principal din modul de calcul a taxei pe valoarea adăugată. La data de 07.10.2014, datoriile însumau 90.180.097 lei.

Toate cele trei societăți comerciale au solicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare și au susținut că, împotriva unei societăți aflate în insolvență, nu pot fi luate măsuri care să o constrângă să plătească obligațiile fiscale restante.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Inculpații IVĂNESCU GEORGE, BUCURA CĂTĂLIN, ZLOTEA GHEORGHE, CÎRCIUMARU CONSTANTIN, POPESCU GHEORGHE COSMIN, VASILESCU CĂTĂLIN FLORIAN, SĂVOIU SORIN VASILE, LASCU CRISTIAN GEORGE și TĂNASE IRINA urmează să fie prezentați la data de 18 octombrie 2016, la Curtea de Apel București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar inculpata TOMA IOANA cu propunere de arest la domiciliu.

Procurorii au emis ordonanţe de reţinere şi pentru Cristian George Lascu, la data faptelor director al Direcţiei de politici şi legislaţie în domeniile vamal şi nefiscal din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Irina Rănase, la data faptelor şef al Direcţiei de Autorizări din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), şi Ioana Roma, la data faptelor director general al Direcţiei generale juridice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În același dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de alte 40 de persoane, informează DNA. 

În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Antifraudă Fiscală.

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Playtech.ro
Avea doar 26 de ani și a murit înainte de Crăciun! Cine era Alexandru
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Exclusiv: Andreea Tonciu și Pescobar, întâlnire de taină. Cum au fost surprinși cei doi
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Un cântăreț celebru, iubit de români, este prins într-un scandal uriaș! Fiul secret face dezvăluiri scandaloase: ”Când m-am născut, mama avea 15 ani, iar el 22!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Nicușor Dan Vizează Președinția: Intră Indepent în Cursa Electorală
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!