Firme româneşti, promovate în SUA. George Maior, ambasadorul României în SUA, efectuează o vizită în statele Utah şi Arizona

George Maior, ambasadorul României în SUA, va promova o misiune economică a numeroase companii româneşti în statele Utah și Arizona, potrivit site-ului Ambasadei României la Washington. 
Romania TV
16 apr. 2019, 07:35
Firme româneşti, promovate în SUA. George Maior, ambasadorul României în SUA, efectuează o vizită în statele Utah şi Arizona

În perioada 12-17 aprilie 2019, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior efectuează o vizită oficială în statele Utah şi Arizona. Cu acest prilej, ambasadorul român va promova o misiune economică a numeroase companii româneşti; va avea o serie de întâlniri oficiale la cel mai înalt nivel cu autorităţile celor două state; va susţine, în premieră, un discurs în faţa Camerei Reprezentanţilor statului Arizona; se va întâlni cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai mediului academic şi ai comunităţilor româneşti.

În contextul primei etape a vizitei pe care o desfășoară la Salt Lake City, statul Utah, ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a avut o întâlnire la Camera de Comerţ, Moab, Utah, cu participarea autorităţilor locale şi a reprezentanţilor companiilor româneşti participanţi la misiunea economică. Cu acest prilej, s-au aprofundat oportunităţile de dezvoltare a relaţiilor comerciale dintre România şi statul Utah, pe mai multe domenii de interes.

Vizita în statul Utah mai include întâlniri cu viceguvernatorul Spencer Cox şi cu procurorul general Sean Reyes, precum şi un eveniment de promovare a oportunităţilor de investiţii în cadrul World Trade Center, Utah.

De asemenea, ambasadorul României a avut o întrevedere cu conducerea Bisericii Mormone (First Presidency of the Church of Jesus Christ of Latter Day Saints), formată din Russell Nelson, președinte, Dallin Osks, prim consilier și Henry Eyring, al doilea consilier. Mulțumind pentru onoarea acordată, de care foarte puține oficialități ale altor state au beneficiat de-a lungul timpului, ambasadorul român a subliniat, în cadrul discuțiilor, relația excelentă pe care România o are cu Statele Unite, în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două țări.

Ambasadorul George Cristian Maior şi reprezentanţii companiilor româneşti participanţi la misiunea economică au arborat drapelul României la Delicate Arch, monument natural emblematic al statului Utah şi al Statelor Unite ale Americii.

„Misiunea economică românească organizată în statul Utah este o excelentă iniţiativă care contribuie la consolidarea cooperării economice dintre România şi Statele Unite ale Americii. Dezvoltarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic româno-american reprezintă o prioritate a mandatului meu de ambasador, creşterea în ultimul an, cu peste 20%, a schimburilor comerciale, intensificarea investiţiilor americane în România şi a exporturilor româneşti în SUA fiind o dovadă a consolidării relaţiei excepţionale dintre cele două ţări”, a declarat ambasadorul României, George Cristian Maior.

După încheierea vizitei în statul Utah, ambasadorul României va efectua o vizită oficială în statul Arizona, prilej cu care va susţine, în premieră, un discurs în faţa Camerei Reprezentanţilor statului Arizona, va avea întâlniri cu guvernatorul Doug Ducey, va vizita Arizona State University unde se va întâlni cu conducerea prestigioasei instituţii academice care include şi un Lectorat de limba română şi se va întâlni cu reprezentanţii comunităţii româneşti, arată un comunicat al Ambasadei României în SUA.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Destinația de legendă din România de care mulți nu știu. Izvoare tamaduitoare și mistere fascinante surprind turiștii
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la curte! Amendă de 800 de lei dacă pui asta pe gard
Playtech.ro
Casă de vacanţă în Toscana cu 3.000 de euro. Are două camere, 40 de mp şi o boxă de depozitare
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Norvegia răspunde acuzațiilor Rusiei că militarizează arhipeleagul arctic Svalbard
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Piața imobiliară, în transformare: O schimbare istorică pentru cumpărători
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Avertismentul FBI pentru posesorii de telefoane Android și iPhone. „Ștergeți-le acum!”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Proprietari de apartamente 2025. Documentul obligatoriu în România. Termen legal, 18 zile lucrătoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Calendarul înscrierilor la creşă şi grădiniţă pentru 2025/2026. Care sunt etapele
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Descoperire alarmantă: un nou coronavirus similar cu MERS identificat la lilieci în Brazilia