GEORGE MAIOR, premier: Până la depunerea mandatului de şef al SRI, nu confirm interesul pentru un anume rol

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Directorul SRI, George Maior, precizează, la o zi după nominalizarea acestuia de către Victor Ponta pentru funcţia de premier, alături de celelalte două nume, Călin Popescu Tăriceanu şi Florin Georgescu, că, la învestirea noului preşedinte, îşi va prezenta mandatul, dar, până la acel moment, nu manifestă şi nu confirmă "interesul pentru un anume rol profesional în viitor". 
Ionela Marcu
05 nov. 2014, 09:57
GEORGE MAIOR, premier: Până la depunerea mandatului de şef al SRI, nu confirm interesul pentru un anume rol

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. „Referitor la solicitările de a comenta apariţia în spaţiul public a numelui directorului SRI, domnul George Cristian Maior, în legătură cu posibila nominalizare în funcţia de prim-ministru al Guvernului României, Serviciul Român de Informaţii face următoarele precizări: Reiterăm faptul că activitatea Serviciului Român de Informaţii are ca principiu obiectiv, respectat la toate momentele şi nivelurile, neutralitatea şi echidistanţa politică. În acest sens, subliniem hotărârea conducerii SRI de a evita implicarea în eventuale dispute cu substrat electoral, în vederea prezervării propriei misiuni, precum şi a bunei reputaţii dobândite în rândul cetăţenilor României şi al partenerilor instituţionali din ţară şi din străinătate”, se arată într-un comunicat al SRI.

Ponta: Tăriceanu, prima variantă de premier. Nu exclud să fie şi Florin Georgescu sau George Maior VIDEO

SRI precizează că poziţia oficială a lui George Cristian Maior este „consecventă, aşa cum a fost aceasta exprimată atât public, cât şi în discuţii directe cu principalii beneficiari”.

„La momentul învestirii noului preşedinte al României îmi voi prezenta, spre evaluare, mandatul de director al SRI. Este o datorie de onoare şi un obiectiv profesional legitim, după 8 ani în fruntea Serviciului Român de Informaţii. Până la acel moment şi atâta timp cât voi ocupa această funcţie, nu manifest şi nu confirm interesul pentru un anume rol profesional viitor”, a declarat Maior, citat în comunicat.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după şedinţa coaliţiei, că l-a propus pentru a-i urma în funcţia de la Palatul Victoria pe Călin Popescu Tăriceanu, considerându-l cea mai bună soluţie. Ponta a mai precizat, ca variante de premier tehnocrat, pe viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, dacă vor fi probleme de ordin economic sau fiscal, sau pe George Maior, directorul SRI, dacă vor fi probleme de securitate.

Premierul a precizat că nu ar fi făcut anunţurile dacă nu ar fi discutat şi nu ar fi avut acceptul celor trei.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Ponta: Dacă eu sunt preşedinte şi Tăriceanu premier, nu vor creşte taxele în 2015

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Wizz Air, lovitură pentru concurență. A introdus rute noi către șase destinații de vacanță aflate în topul preferințelor românilor. Biletele costă mai puțin decât o masă la restaurant
Capital.ro
Călin Georgescu va fi învins. Omul care îi va lua complet fața. Va intra în turul 2 și va câștiga
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Un fenomen rar în România: Inversiunea termică. Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensionarii primesc bani în plus din martie 2025! Cine sunt cei 1 milion de beneficiari
Cancan.ro
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Verdictul venit chiar acum: Va fi măcel!
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Teheranul speră că Trump va alege rațiunea în relațiile cu Iranul
MediaFlux
SE ANULEAZĂ ALEGERILE PREZIDENȚIALE? MAI a transmis DECIZIA FINALĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!