George Maior: România împreună cu Statele Unite Americii veghează la Marea Neagră pentru a menţine această zonă în siguranţă

Ambasadorul României la Washington, George Maior, a declarat, cu ocazia zilei Armatei Române, că este vitală consolidarea flancului estic al NATO prin întărirea puternică a capacităţilor de descurajare ale aliaţilor în zona Mării Negre în contextul de insecuritate creat după anexarea peninsulei Crimeea.
Filip Stan
24 oct. 2017, 16:17
George Maior: România împreună cu Statele Unite Americii veghează la Marea Neagră pentru a menţine această zonă în siguranţă

Tom Goffus, adjunctul asistentului secretarului Apărării, a subliniat că România şi SUA împărtăşesc un parteneriat profund şi durabil, declarând că susţine în totalitate mesajul ambasadorului României, George Cristian Maior, potrivit căruia, România împreună cu Statele Unite Americii, veghează la Marea Neagră pentru a menţine această zonă în siguranţă.

Pe data de 23 octombrie 2017, la Ambasada României din Washington D.C. a fost celebrată Ziua Armatei României. La recepția organizată de Biroul Atașatului Apărării cu sprijinul Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, au fost prezenți 200 de invitați.

Evenimentul s-a bucurat de participarea unor reprezentanţi de rang înalt ai Departamentului Apărării în frunte cu adjunctul asistentului secretarului Apărării pentru Europa şi NATO, Tom Goffus, numeroşi generali şi amirali ai forţelor armate americane, reprezentanţi ai altor instituții și agenții, ambasadori, atașați militari și diplomați acreditaţi în capitala americană.

În mesajul transmis participanţilor la eveniment, ambasadorul României, George Cristian Maior a vorbit despre rolul major pe care Armata României l-a jucat în istoria României şi îl are în continuare în prezent pentru garantarea securităţii naţionale şi a aliaţilor, subliniind contribuţiile recente substanţiale ale țări noastre în teatrele de război, precum şi profesionalismul şi sacrificiile uriaşe ale soldaţilor români.

Ambasadorul României a remarcat procesul accelerat de modernizare a capabilităţilor militare, realizat cu sprijinul Statelor Unite ale Americii, în parteneriat cu industria românească de apărare, pe fondul deciziei unanime a autorităţilor române de a susţine creşterea alocaţiilor bugetare pentru apărare la 2%.

De asemenea, George Maior a menţionat importanţa implementării angajamentelor luate la summit-ul NATO de la Varşovia privind consolidarea flancului estic al NATO prin întărirea puternică a capacităţilor de descurajare ale aliaţilor în zona Mării negre, vitală în contextul de insecuritate creat după anexarea peninsulei Crimeea.

În mesajul transmis în numele secretarului apărării, James Mattis, reprezentantul Departamentului Apărării, Tom Goffus, a remarcat contribuţia excepţională a României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, în parteneriat cu forţele armate ale Statelor Unite ale Americii, eforturile de modernizare ale Armatei României, precum
şi sacrificiul excepţional al militarilor români.

Tom Goffus a subliniat că România şi SUA împărtăşesc un parteneriat profund şi durabil, declarând că susţine în totalitate mesajul ambasadorului României, George Maior, potrivit căruia, România împreună cu Statele Unite ale Americii, veghează la Marea Neagră pentru a menţine această zonă în siguranţă. De asemenea, Tom Goffus a declarat că România este un aliat puternic şi un exemplu pentru celelalte ţări membre NATO, un stat-frontieră în faţa agresiunii Rusiei, context în care Statele Unite îşi respectă integral angajamentele de securitate în calitate de partener strategic al ţării noastre.

În cadrul evenimentului, ambasadorul României i-a înmânat colonelului Paul Matier, fostul ataşat american al apărării la Bucureşti, Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor conferit de preşedintele României, Klaus Iohannis. Distincţia a fost acordată în semn  de recunoştinţă pentru contribuţia excepţională la cooperarea pe linie de securitate şi apărare şi la consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii.

De asemenea, ambasadorul României a înmânat oficialului american şi Emblema de Onoare a Statului Major General al Forţelor Armate Române.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Ungaria Mare. Ungurii cutremură România. Gest fără precedent
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Schimbări masive pentru șoferi. Multe reguli nu mai sunt valabile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Sfârșit tragic pe A1: Un tânăr, în vârstă de doar 26 de ani, a fost lovit mortal în timp ce încărca mașina pe o platformă auto
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cristela Georgescu a făcut semnul Elenei Udrea. Pe cine amenință soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Înaltul Comisar al ONU, Volker Türk, respinge propunerile de anexare a teritoriilor palestiniene
MediaFlux
Lovitură pentru ÎPS Teodosie! Instanța a luat decizia finală
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană