George Simion anunţă că AUR va contesta toate măsurile de carantinare: „Vom apela la Avocatul Poporului. Nu ai cum să carantinezi o metropolă ca Bucureşti”

Președintele AUR George Simion a anunțat că va contesta în instanță toate măsurile de carantină, deoarece este de părere că măsurile sunt aberante și nu reprezintă o soluție pentru combaterea pandemiei.
Filip Stan
24 mart. 2021, 23:24
George Simion anunţă că AUR va contesta toate măsurile de carantinare:

George Simion spune că, pe lângă Avocatul Poporului, care poate contesta deciziile la CCR, parlamentarii AUR mai au şi soluţia de a ataca în contencios administrativ măsurile luate la nivel local. De asemenea, Simion susţine că aceste restricţii impuse de autorităţi distrug economia şi educaţia copiilor, care nu pot merge la cursuri.

„Avem pârghii parlamentare, o să apelăm la Avocatul Poporului pentru a face demersuri la Curtea Constituțională în caz că vor apărea noi proiecte de lege, o să acționăm în contencios administrativ hotărârile luate la nivel local, pe București, care pare că stă în gât unor și altor că nu este închis.

Nu ai cum să carantinezi o metropolă precum București. După cum înăsprirea amenzilor, dublarea controalelor, închiderea afacerilor, oprirea copiilor de a merge la școală, închiderea creșelor, sunt măsuri aberante care trebuie contestate”, a declarat președintele AUR.

George Simion: „Românii s-au săturat de aceste restricţii care nu dau niciun rezultat”

George Simion a declarat că membrii AUR au luat legătura cu avocații și urmează să realizeze toate demersurile pentru a opri restricțiile aplicate în România, în contextul pandemiei de COVID-19.

„Am luat legătura cu avocați apropiați nouă și vom face demersuri pe cale juridică în tribunale, pentru a opri aceste aberații. Românii s-au săturat de aceste restricții care nu dau niciun rezultat și par foarte absurde”, a adăugat el, în platoul Antena 3.

„Dreptul la educație este un drept esențial. Vorbim de niște măsuri care nu au niciun rezultat. Nu e vorba de teoria conspirației, nu e vorba că nu crede lumea în virus. Aceste măsuri sunt aplicate de peste un an, nu am putut circula liberi noaptea, iată că virusul a continuat să se răspândească. Specialiștii spun că am avut peste patru milioane de români infectați, s-a raportat doar un milion”

„Educația copiilor este un subiect esențial. Nu este normal să închizi școlile în numele medicinei. Această pandemie poate continua încă 10 ani. Ce facem? 10 ani trăim în această realitate sau revenim la viața noastră normală? Nu am auzit de testări în România, din contră, acolo unde s-a testat, Timișoara, Cluj, au de suferit”, a precizat liderul AUR.

Citeşte şi: Paşte 2021. Raed Arafat, veşti bune legate de slujba de Înviere

DailyBusiness
Produsul iubit din comunism revine în magazine! Prețul mic va câștiga inimile tuturor românilor
Spynews
Cu ce poți înlocui fulgii de ovăz la micul dejun. Rețeta este simplă și gustoasă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Orașul important care s-a umplut de șobolani: „Când mergi pe străzi, sub picioarele tale, sistemul de canalizare e infestat cu ei”
Capital.ro
Călin Georgescu s-a răzgândit. A făcut anunțul în direct la TV: Nu doresc altceva
Playtech.ro
Planta care alungă rapid șoarecii și șobolanii. Mulți români o au în casă, dar puțini știu cât de eficientă este
DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Adevarul
Ritualul bizar ce provoacă indignare: Preoți și copii în centrul unei controverse virale. „Asta e România reală, nu cea din bulele unora”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Horoscop februarie 2024. Ce noutăți vor apărea pentru nativii zodiilor
Spynews
Horoscop duminică, 2 februarie 2025: Se anunță o zi plină pentru Gemeni
Evz.ro
Greșeala de la bancomat care te lasă fără bani. Ai două soluții
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Cutremurător! Medicul care ar fi operat-o pe Liuba, tânăra moartă în Chișinău, nu ar fi avut licență: „Un preţ plătit pentru o eroare a cuiva”
Cancan.ro
BREAKING | Cauza morții afaceristei Monalisa Liuba. A cerut 2 proceduri în același timp. I s-a făcut anestezie generală și apoi…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Elena Udrea e în lacrimi. Imagini sfâșietoare cu fetița sa Eva Maria. I-au rupt inima de dor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Poliţia de Frontieră: Peste 260.000 de verificări digitale ale documentelor de identitate în prima lună în Schengen
MediaFlux
Poți afla ACUM când vei ieși la PENSIE. Ce poți face dacă vrei să te pensionezi MAI REPEDE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mihai Mălaimare: când Arta se întâlnește cu Conspirația. Și cu constipația.