George Simion îl ameninţă pe preşedinte: „Dacă Iohannis va prelungi interimatul, vom iniţia procedurile de suspendare”

AUR va iniţia procedurile de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis în cazul în care nu va exista o propunere de prim-ministru săptămâna viitoare şi dacă şeful statului intenţionează să prelungească "domnia domnului Cîţu", care a fost demis de Parlament, a declarat, miercuri, copreşedintele partidului George Simion.
Filip Stan
06 oct. 2021, 17:04
George Simion îl ameninţă pe preşedinte:

George Simion i-a lansat acelaşi avertisment (foto) preşedintelui încă de marţi seară, într-un comentariu la postarea preşedintelui prin care anunţa căderea guvernului şi faptul că va convoca partidele „abia săptămâna viitoare”.

„Maxim luni altfel temporizezi degeaba și începem procedurile de suspendare, domnule președinte al României, stat eșuat. Noi știm foarte bine ce vrem.”, i-a scris Simion preşedintelui Iohannis.

Comentariul lui George Simion

„În momentul în care Klaus Iohannis, săptămâna viitoare, nu desemnează un prim-ministru în urma consultărilor pe care trebuie să le aibă cu partidele, dacă va prelungi interimatul, noi vom acţiona în consecinţă. (…) Dacă intenţionează să amâne Guvernul acesta interimar, să prelungească domnia domnului Cîţu, care a fost demis de Parlament, vom iniţia procedurile de suspendare”, a afirmat Simion, la Palatul Parlamentului.

El a amintit că, potrivit Constituţiei, o treime dintre parlamentari pot să iniţieze suspendarea din funcţie a preşedintelui ţării.

„Nu avem o treime, noi avem doar 10%, în rest vom folosi toate metodele de presiune publică pe care le avem, online, offline, semnături, mitinguri. Săptămâna viitoare, în momentul în care vom vedea care este răspunsul lui Klaus Iohannis, îl avertizăm, nu este stăpânul nostru, suntem trimişi aici, în Parlament, de un număr important de români. La viitoarele alegeri o să avem şi mai multe voturi şi mai multă susţinere din partea românilor. Procedură parlamentară, dublată cu democraţie participativă din partea cetăţenilor”, a explicat liderul AUR.

Citeşte şi: Tudor Chirilă a întors armele împotriva lui Iohannis şi Cîţu: „Ticăloşia preşedintelui şi premierului au aruncat ţara în criză”

George Simion: „Anumite companii austriece, cu legături la Cotroceni, taie pădurile României”

Potrivit acestuia, pe de altă parte, Klaus Iohannis „nu este străin de ce se întâmplă în pădurile României”, adoptarea unei noi strategii forestiere naţionale făcând subiectul unei dezbateri iniţiate de AUR la grupul său parlamentar.

„Astăzi, în prima zi după ce moţiunea de cenzură a trecut, vom începe discuţiile cu celelalte partide. Momentan facem o discuţie despre păduri, este o dezbatere la grupul nostru parlamentar unde participă multe figuri din societatea civilă. Domnul Iohannis nu este străin de ce se întâmplă în pădurile României şi o să ajungem şi la implicarea domnului Klaus Iohannis în pădurile României, dacă va fi cazul, de felul în care anumite companii austriece, cu legături la Palatul Cotroceni, taie pădurile.

De asta vreau să zic, Klaus Iohannis trebuie să fie mai atent, nu toată lumea doarme şi nu toată lumea este oarbă, înţelegem ce s-a întâmplat în aceşti şapte ani în care el a fost preşedinte”, a afirmat George Simion.

Citeşte şi: Florin Cîțu, perdantul dificil. Aruncă cu gloanțe oarbe în social-democrați: „PSD rămâne doar un fake”

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pedepse de neevitat pentru șoferi. Nu mai ai ce face cu mașina
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster