George Simion admiră, o dată în plus, tot ce spun și fac reprezentanții administrației Trump.
Într-un interviu pentru The American Conservative, liderul AUR laudă discursul susținut de vicepreședintele american JD Vance, în februarie, la Conferința de securitate de la Munchen.
Simion a elogiat cu același prilej SUA – ”cea mai mare naţiune de pe Pământ”.
”Discursul vicepreşedintelui Vance la Conferinţa de Securitate de la Munchen a fost un balsam pentru sufletul nostru. A spus adevărul. Vrem justiţie. Vrem să construim un viitor pentru naţiunea noastră, aşa cum a cerut preşedintele Trump în discursul său la Naţiunile Unite.
Viitorul aparţine patrioţilor. Voi lupta pentru libertate, aşa cum au făcut-o strămoşii mei. Voi lupta pentru a mă asigura că România – şi alte naţiuni europene – rămân parte a lumii libere şi aliaţi puternici ai Statelor Unite, cea mai mare naţiune de pe Pământ”, a spus Simion, potrivit news.ro.
La Munchen, JD Vance a criticat UE și, în particular, România, pentru anularea alegerilor.
”De ani de zile, ni se spune că tot ceea ce finanțăm și sprijinim este în numele valorilor noastre democratice comune, totul, de la politica noastră față de Ucraina la cenzura digitală, este prezentat ca o apărare a democrației. Dar când vedem instanțe europene care anulează alegeri și înalți funcționari care amenință să anuleze altele, ar trebui să ne întrebăm dacă ne menținem la un standard suficient de ridicat”, a spus atunci Vance.
Potrivit vicepreședintelui american, ”situația a ajuns atât de rea”, încât ”în decembrie, România a anulat direct rezultatele alegerilor prezidențiale pe baza suspiciunilor subțiri ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor continentali”.
”Din ce înțeleg, argumentul a fost că dezinformarea rusească a infectat alegerile românești. Dar le cer prietenilor mei europeni să se uite în perspectivă. Puteți crede că este greșit ca Rusia să cumpere reclamă pe social media să vă înfluențeze alegerile, noi cu siguranță credem, puteți condamna acest lucru pe scena mondială. Dar dacă democrația poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari plătite pe reclame digitale de o țară străină, atunci nu a fost foarte puternică de la început”, a mai spus JD Vance, potrivit digi24.
Pe de altă parte, tot în interviul pentru The American Conservative, George Simion a spus că Emmanuel Macron şi Ursula von der Leyen ”se tem de noi” şi ”îşi vor pierde puterea”.
Contextul? Ascensiunea mișcării europene MEGA, sugerată de Elon Musk – un alt idol al liderului AUR.
”Emmanuel Macron şi Ursula von der Leyen se tem de noi — şi pe bună dreptate. Îşi vor pierde puterea, iar acest lucru se va întâmpla prin procesul democratic şi voinţa poporului.Am lansat mişcarea MEGA — Make Europe Great Again — după ce Elon Musk a postat pe X: ‘From MAGA to MEGA’. Pentru a onora acel moment, i-am înmânat primul card oficial de membru. Este important să ne întoarcem la oameni şi să le cerem votul. În Parlamentul European, avem trei grupuri politice-cheie: Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR), Patrioţii pentru Europa şi Europa Naţiunilor Suverane. Toate trei câştigă sprijin public în cele 27 de state membre ale UE. Partidul nostru politic este membru al grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). Grupul este condus în prezent de Mateusz Morawiecki, care a fost premierul Poloniei timp de şase ani, iar eu ocup funcţia de vicepreşedinte. Partidul Giorgiei Meloni face, de asemenea, parte din ECR. Cred că aceste grupuri şi partide sunt aliaţii noştri fireşti în Europa”, a spus Simion.