Georgian Pop, despre scandalul dezinfectanţilor: Vom primi în câteva zile raportul oficial al SRI

Comisia parlamentară pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI va primi, în perioada următoare, răspunsul oficial de la Serviciul Român de Informaţii, sub forma unui document scris, cu privire la criza din sănătate, a declarat luni preşedintele comisiei, deputatul PSD Georgian Pop.
Filip Stan
16 mai 2016, 14:23
Georgian Pop, despre scandalul dezinfectanţilor: Vom primi în câteva zile raportul oficial al SRI

„Mâine sau în zilele următoare, cel târziu, o să primim răspunsul oficial, adică documentul oficial la activitatea de control şi în mod normal o să fac declaraţii publice după ce primesc acest document, nu pot face înainte. Audierea este un instrument la fel cum este şi un document sau o informare pe care o solicit scris. Fiind un subiect extrem de delicat şi de important, am preferat să aleg acest instrument, adică solicitarea unui document scris, să fie negru pe alb. Până primesc răspunsul oficial şi prezint concluziile în mod public pot să asigur că toate aspectele de controversă publică sunt trecute în conţinutul controlului pe care îl efectuăm şi practic răspunsul va fi pe toate aceste aspecte”, a precizat Pop, la Parlament.

Citeşte şi: Cioloş: Am primit mai multe informaţii în aceste zile de la SRI. Guvernul a trimis la Parchet raportul Hexi Pharma

Potrivit acestuia, în momentul în care se declanşează o anchetă penală de către organele judiciare pe un subiect o comisie parlamentară îşi încetează activitatea în ceea ce priveşte acel caz. „Dar controlul a fost declanşat, de săptămâna viitoare, mâine sau în zilele următoare cel târziu primim răspunsul oficial şi după aceea revin cu mai multe declaraţii. Competenţele comisiei sunt stricte — de control asupra activităţii SRI”, a explicat Pop, relatează Agerpres.

Întrebat ce a solicitat în mod concret, deputatul PSD a spus că informaţii legate de ceea ce cunoştea SRI şi ce beneficiari legali au fost informaţi şi când.

„Acestea sunt aspectele de bază în ale controlului. (…) Am pus toate întrebările care primează şi care există în spaţiul public şi vom primi răspunsuri aplicate pe toate aceste întrebări. Sunt toate întrebările şi toate aspectele care au fost sesizate în spaţiul public, cu precizarea — acest fenomen nedorit şi negativ al infecţiilor intraspitaliceşti este un aspect de interes de nişă pentru SRI, pentru că până la urmă este dreptul constituţional la sănătate, adică nu reprezintă decât un aspect de nişă. Dar pot spune că, aşa cum a comunicat şi SRI, şi o să dau eu mai multe detalii după ce primesc răspunsul oficial, a fost cunoscut acest fenomen şi factorii sau beneficiarii legali au fost informaţi”, a spus Pop.

În opinia acestuia, ar fi necesară includerea unui aspect echilibrat în viitoarea legislaţie privind siguranţa naţională cu privire la miniştrii care ignoră informările SRI.

„Cu siguranţă, şi în urma consultărilor de la Cotroceni există o comisie mare, din care fac parte membrii tuturor partidelor politice, şi ne propunem ca în această perioadă, după campania electorală, în vară, în toamnă, să discutăm updatarea legilor securităţii naţionale şi practic viitorul Parlament să-şi asume legiferarea unui pachet extrem de important a tot ceea înseamnă legislaţie pe securitate naţională. Cu siguranţă, acest aspect trebuie reanalizat şi cred că trebuie să găsim o formulă de echilibru în care un beneficiar legal, dacă primeşte o nouă informaţie, să aibă şi un feedback. Dar aici trebuie să vedem exact cum punem din punct de vedere juridic această chestiune. Dar cred că în pachetul de modificare a legilor siguranţei naţionale şi acest aspect trebuie discutat şi legiferat. Eu pledez pentru o formulă echilibrată, pe model nord-atlantic — adică un beneficiar, un ministru sau un preşedinte de Consiliu Judeţean care primeşte o informaţie să aibă un feedback”, a susţinut Georgian Pop, întrebat dacă miniştrii care ignoră informările SRI ar trebui să răspundă penal.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cât detergent pudră se pune la o singură spălare, de fapt. Greșeala pe care multe gospodine o fac
Capital.ro
Zi de doliu în România. Ne despărțim de un mare nume al țării: O să rămâneți în amintirea noastră pentru totdeauna!
Playtech.ro
Ce este ploaia însângerată, fenomenul care va ajunge şi în România în următoarele zile. Afectează toată Europa
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
O „ploaie însângerată” lovește Europa în Săptămâna Mare. Va fi afectată și România. De ce are loc acest fenomen rar
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai