„A fost o propunere a colegilor de comisie în termen de oportunitate, pentru că noi nu avem niciun instrument juridic prin care să interzicem unui membru al comisiei să participe sau nu la o şedinţă. A fost o propunere de oportunitate ca la acel punct de pe ordinea de zi nu este oportună prezenţa lui Sebastian Ghiţă. Sebastian Ghiţă este plecat în străinătate. Aşa mi-a transmis. I-am transmis şi eu mesajul ca în momentul în care se întoarce din străinătate să mă contacteze. O să îl informez şi eu despre propunerea de oportunitate a colegilor”, a spus marţi Georgian Pop, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă Sebastian Ghiţă va participa la şedinţa comisiei SRI în care este audiată conducerea interimară a SRI.
FLORIAN COLDEA, şeful interimar al SRI, audiat luni în Parlament după acuzaţiile Elenei Udrea
Comisia comună permanentă a Parlamentului pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI a decis să cheme luni la audieri conducerea interimară a serviciului de informaţii.