GERMANIA-ARGENTINA. Dacă Dumnezeu s-ar uita la fotbal, ar avea mari probleme cu alegerea campioanei, duminică, între Germania şi Argentina, cele două finaliste de la CM 2014, glumeştev presa din Italia.
Reţelele de socializare nu contenesc să scrie despre finala de la Vatican, unde Papa Francisc şi predecesorul său, Papa emerit Benedict al XVI-lea, ar putea urmări împreună finala de la Rio. Există chiar şi presupuse pariuri, în glumă, fireşte, papa a cărui ţară va pierde trebuie să rostească multe rugăciuni!