Germania impune noi restricţii pentru populaţie şi prelungeşte lockdown-ul. Angela Merkel: „Măsurile pe care le-am decis sunt drastice”

Starea de lockdown în Germania va fi prelungită până la 31 ianuarie, cu reglementări mai stricte, au convenit, marţi seara, cancelarul german Angela Merkel şi preşedinţii celor 16 landuri.
Daniel Spătaru
05 ian. 2021, 21:39
Germania impune noi restricţii pentru populaţie şi prelungeşte lockdown-ul. Angela Merkel:

Şcolile, precum şi majoritatea magazinelor nealimentare, barurile, restaurantele, insitituţiile culturale, sportive şi de agrement vor rămâne închise până la această dată. ”De asemenea, le cerem tuturor cetăţenilor să limiteze contactele la minimum” pentru a combate pandemia, a declarat cancelarul Angela Merkel, în cadrul unei conferinţe de presă, după o reuniune cu cei 16 preşedinţi ai landurilor federale, în care s-au decis noi restricţii pentru populaţie.

De acum, întrunirile private cu o altă persoană sunt permise numai în afara propriei locuinţe, comparativ cu cinci din alte gospodării, cum era prevăzut până acum, potrivit Deutsche Welle.

Restricţiile de călătorie pe o rază de 15 kilometri de la domiciliu vor fi puse în aplicare în districtele în care incidenţa virală depăşeşte cele 200 de noi cazuri de infecţii la 100.000 de locuitori.

În prezent, aceasta vizează aproximativ 10 milioane de oameni, în special în estul ţării, Saxonia, Turingia, dar şi în Bavaria, afectate semnificativ de al doilea val al epidemiei.

Citeşte şi Germania a eşuat în misiunea de a procura suficiente doze de vaccin anti-Covid. Guvernul se gândeşte să amâne administrarea celei de-a doua doze

Ne aflăm astăzi în situaţii limită în unele spitale, ceea ce ne-a determinat încă o dată să adoptăm aceste decizii„, a explicat cancelarul Angela Merkel. Ea a justificat, de asemenea, aceste noi restricţii prin creşterea cazurilor de infectare cu noua tulpină a coronavirusului identificată în Marea Britanie, posibil mai contagioasă.

Măsurile pe care le-am decis sunt drastice. (…) sunt mai dure”, a admis cancelarul german, vorbind despre o ”cursă contracronometru”. ”Ştim că, prin vaccinurile disponibile acum, există o perspectivă pentru normalizarea vieţii noastre de zi cu zi”, a spus de asemenea cancelarul german.

Germania a înregistrat marţi 1.787.410 cazuri oficiale declarate de COVID -19 de la începutul epidemiei, cu 11.897 de cazuri noi declarate oficial în ultimele 24 de ore. Numărul deceselor, 944 fiind declarate numai marţi, a ajuns la un total de 35.518, potrivit institutului de sănătate publică Robert Koch.

Sursa: Agerpres

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost unul dintre cei mai iubiți români. Nu-l vom uita niciodată
Playtech.ro
Imagine rară cu copiii lui Nicolae al României și ai Alinei Binder. Ce mari au crescut Alexandra și Mihai
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Toți vorbesc de noul El Dorado răsărit lângă București. Are o singură mare problemă
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Peste 20 de persoane au murit în urma unui incendiu la un azil de bătrâni, în China
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. NU va mai fi nimeni ca el. Va rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Nu spalati rufele la aceasta temperatura: Greseala pe care multe gospodine o fac cand folosesc masina de spalat.
MediaFlux
Lovitură finală pentru Lasconi! Răsturnare de situație înainte de alegeri
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu