Germania preferă un acord EXHAUSTIV în cazul Greciei, în locul unuia încheiat la repezeală

Germania a apreciat luni că este mai important ca acordul negociat în prezent între Grecia și creditorii săi internaționali să fie unul 'exhaustiv' decât ca acesta să fie încheiat rapid.
Filip Stan
10 aug. 2015, 12:32
Germania preferă un acord EXHAUSTIV în cazul Greciei, în locul unuia încheiat la repezeală

‘O concluzie rapidă a negocierilor ar fi de dorit, dar nu trebuie să uităm că este vorba de un program de trei ani, un program cu o importantă listă de reforme și alte măsuri, un program ce trebuie să fie o bază solidă și pe termen lung pentru a continua să lucrăm împreună’, a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel, potrivit AFP. ‘În consecință, (…) exhaustivitatea trece înainte de rapiditate’, a adăugat el, în contextul în care Grecia și creditorii săi par a fi aproape de încheierea unui acord.

Și purtătorul de cuvânt al ministrului german al finanțelor Wolfgang Schaeuble, liderul unei linii exigente față de Atena, care cere pentru a treia oară din 2010 un ajutor financiar vecinilor săi europeni pentru a evita falimentul, a subliniat că, în primul rând, ar trebui să conteze calitatea acordului și nu ‘viteza’ cu care acesta este încheiat, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, ‘noi suntem gata de o examinare rapidă (a unui acord) dacă aceasta este necesar’, a adăugat Jürg Weissgerber, precizând că deocamdată nu a fost prezentat niciun document.
El a amintit că Germania ar dori ca acest acord să conțină ‘un plan bugetar și financiar ambițios, o strategie de privatizare credibilă și o reformă a pensiilor durabilă’.

Citeşte şi Alexis Tsipras speră într-o reducere a datoriei Greciei începând din noiembrie

După ce în luna iulie au dat undă verde negocierilor, deputații germani vor fi chemați din nou să voteze asupra acordului găsit de Grecia și creditorii săi (UE, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internațional), odată ce acesta va fi examinat de miniștrii de finanțe din zona euro.

Potrivit unui oficial elen, citat de Reuters, Grecia speră să finalizeze negocierile cu creditorii internaționali cel târziu marți, 11 august, pentru obținerea celui de-al treilea pachet de asistență financiară, în valoare de până la 86 miliarde de euro (94 miliarde de dolari). Negocierile au început la 20 iulie, iar la 20 august Grecia ar trebui să achite peste trei miliarde de euro către BCE.

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Andreea Bălan este în doliu! Ce pierdere grea a suferit artista
Fanatik.ro
Locul din România unde poți cumpăra o casă cu aproape 25.000 de euro. Se află lângă un mare oraș cu numeroase obiective turistice, iar zona e una liniștită
Capital.ro
Românii primesc dublu banii înapoi. Intră direct pe card. Măsura se aplică până la 15 ianuarie
Playtech.ro
Vârsta maximă până la care poți lua un credit. Regulile impuse de bănci
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
„Mă iei pe mine la întrebări? Să taci din gură în fața mea!”. Reacția unui medic de familie, filmat în timp ce refuză un pacient
wowbiz.ro
Gabriela Cristea și-a dat DEMISIA în direct! Cine o înlocuiește la cârma emisiunii
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Cea mai mare escrocherie de pe WhatsApp. Mare atenție la acest cod
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Sfârșit tragic pentru un celebru model! A MURIT la doar 37 de ani, după ce a căzut în gol de la balcon 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Proprietarii de locuințe, taxați în plus de la 1 aprilie. Se plătește cu 750 lei mai mult pe lună
StirileBZI
Un nou ajutor de până la 1.000 lei pentru pensionari în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
VIDEO Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp. Yanis a plecat cu trotineta din fața casei
substantial.ro
Putin solicită gravarea inițialelor pe crucile soldaților, provocând șoc printre analiști
MediaFlux
NATO se pregătește de RĂZBOI cu RUSIA! S-a DAT PRIMUL SEMNAL către TOATE țările membre
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre