Germania a ajuns la 57.298 de cazuri de infectare cu COVID 19, iar numărul victimelor este de 455.
În aceste condiţii, planul nemţilor este să testeze câte 200.000 de persoane pe zi, sperând să poată copia succesul Coreei de Sud în încetinirea răspândirii virusului. Guvernul Angelei Merkel îşi propune să testeze toţi suspecţii şi toate persoanele cu care aceştia au intrat în contact.
Germania deja testează mai mult decât orice ţară europeană, aproximativ 500.000 de persoane pe săptămână, dar odată cu introducerea noului plan, numărul aproape s-ar tripla.
Momentan, nemţii testează tot pe baza simptomelor sau a contactului cu o persoană infectată, dar se doreşte implementarea strategiei Coreei, de a trece înaintea virusului şi a testa cât mai mulţi oameni, pentru a-i izola mult mai repede pe cei infectaţi, astfel încât să nu mai răspândească boala până sunt depistaţi.