În vizită la fetiţă a mers şi naşa care vrea să îi dea un nume, măcar simbolic.
„Este foarte frumoasă. Să fie sănătoasă, să aibă noroc şi să găsească o familie sau pe mămica care i-a dat viaţă. O să-i punem un nume, simbolic. Andreea Ştefania”, a spus soţia celui care a găsit copilul.
Familia CFR-istului care a găsit micuţa în toaleta trenului nu a stat prea mult pe gânduri. La scurt timp după ce au putut să o viziteze pe fetiţă, oamenii au venit la spital cu hăinuţe şi s-au hotărât să o boteze. Copila are doar câteva zile, dar povestea ei a impresionat multă lume, aşa că încă doi oameni au dorit să îi fie alături în viaţă. Şi cum spune tradiţia în Oltenia, îi vor fi moşi la botez.
Copila a fost abandonată de mamă chiar în prima zi a anului. Bărbatul care a găsit-o spune că nu va putea uita vreodată momentul în care a găsit-o.
„Prima dată am zis că e căţel, după aceea, când am împins cu mâna mai bine, fetiţa a început să plângă. Parcă mi-a stat inima când a început fetiţa să plângă”, a spus bărbatul.
Poliţiştii o caută în continuare pe mama fetiţei, care riscă să ajungă după gratii pentru abandon şi rele tratamente.
Citeşte şi CFR-istul care a găsit un bebeluş abandonat în tren va fi premiat