Gheorghe Bunea Stanciu, preşedintele suspendat al CJ Brăila, cercetat sub control judiciar

Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au admis joi cererea avocaţilor preşedintelui suspendat al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar, transmite Agerpres.
Filip Stan
09 oct. 2014, 13:46
Gheorghe Bunea Stanciu, preşedintele suspendat al CJ Brăila, cercetat sub control judiciar

Aceeaşi măsură a fost luată şi în cazul vicepreşedintelui CJ Brăila, Florin Mija, iar şeful biroului achiziţii publice din CJ Brăila, Nicoale Moisoiu, nu are voie să părăsească teritoriul României.

Cei trei au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vrancea, instanţa competentă să judece cauza în fond.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, pe 2 octombrie, pe Gheorghe Bunea Stancu pentru conflict de interese şi cinci infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dintre care una în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei 18 inculpaţi – persoane şi societăţi comerciale.

DNA susţine că, în perioada 16 iulie 2009 – 4 august 2010, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu a aprobat şi a avizat documentaţia în procedurile de achiziţii publice organizate de instituţia pe care o conduce, finalizate cu încheierea a şase contracte, deşi a cunoscut faptul că firmele care au oferit preţurile cele mai mici (criteriul principal de atribuire) au fost descalificate prin interpretarea discriminatorie a condiţiilor tehnice sau financiare.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Ce înseamnă culorile de pe ambalajele de pâine, de fapt. Mulți români le cumpără, dar puțini sunt atenți la acest detaliu
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
Playtech.ro
Când intră pensiile pe card în luna mai? Întârzierea care va afecta mulţi pensionari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Fenomenul turistic post-Schengen: Destinația care îi atrage pe români
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte