Bărbatul care este închis de la finalul lunii iulie a ajuns și la Spitalul Penitenciar Jilava, acolo unde a fost supus mai multor investigații medicale, dar și ținut sub supraveghere, scrie a1.ro.
În urma controalelor, psihiatrii spitalului au ajuns la concluzia că Gheorghe Dincă suferă de depresie și au hotărât să îi administreze pastilele necesare.
Potrivit unor surse, Dincă ar suferi de anxietate severă și de căderi nervoase și nu doar o singură dată bărbatul a fost văzut plângând în spatele gratiilor.
„Îl enervează deţinuţii. Simte că nu mai poate deţine controlul. În faţa lor e un alt om. Se vede că îi este teamă, se plânge că-l înjură, că-l scuipă, că-l ameninţă, că-i vorbesc urât. Probabil, abia acum începe să înţeleagă ce-l aşteaptă după gratii. În realitate, Dincă e un fricos”, spun surse din cadrul anchetei.
„Gheorghe Dincă vorbește despre Dumnezeu în închisoare și nu doar din când în când, ci întruna, semn că pare resemnat cu ce i se întâmplă și doar un ajutor divin îl poate salva. De altfel, a cerut și un preot, pentru a se confesa, mai mult are și o Biblie în celulă”, au povestit persoane de la închisoare în care se află criminalul din Caracal.