Gheţurile din Arctica se vor topi până în 2015

Gheţurile din Arctica s-ar putea topi complet până în vara lui 2015, distrugând, astfel, habitatul natural al animalelor precum urşii polari, susţine unul dintre cei mai buni experţi britanici în oceanografie.
Romania TV
09 nov. 2011, 17:54
Gheţurile din Arctica se vor topi până în 2015

Prof. Peter Wadhams, de la Universitatea Cambridge, spune că gheaţa care se formează pe mările arctice se topeşte atât de repede, încât ar putea dispărea complet în doar patru ani,

Deşi ar reveni în fiecare iarnă, absenţa sa pe timpul verii va distruge viaţa urşilor polari, întrucât nu ar mai putea vâna, ajungând, astfel, la extincţie. Urşii polari hibernează, iarna, pe uscat, însă primăvara revin pe calotele glaciare şi sunt dependenţi de ele.

Calotele glaciare din nordul Rusiei, Canadei şi Groenlandei se topesc şi reapar în funcţie de sezoane, acum având o dimensiune minimă de circa patru milioane kilometri pătraţi.

Prof. Wadhams spune că predicţiile de până acum nu au reuşit să surprindă cât de repede se topesc gheţurile polare, din cauza schimbărilor climatice. În timp ce Panoul Internaţional pentru Schimbările Climatice, IPCC, sugerează că acestea vor mai rezista până în 2030, studiul dr.Wieslaw Maslowski, de la American Naval Postgraduate School, ia în calcul şi rata actuală la care se topesc gheţurile, ajungând la concluzia că vor dispărea mult mai repede.

„Modelul său este extrem, însă el este cel mai bun expert (…) Ne arată că gheţurile dispar aşa de repede, încât vom ajunge la 0 în curând. 2015 este o predicţie serioasă şi sunt convins că aşa o să se întâmple”, spune prof. Wadhams, susţinător al acestei teorii.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Insula superbă, considerată un paradis ascuns, evitată de turiști. Puțini știu ce minunății găsesc aici
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Toți au îndrăgit-o: E o zi grea pentru noi
Playtech.ro
Trecutul ciudat al Elenei Ceauşescu. Ce făcea când era "în câmpul muncii", secretele ruşinoase au fost dezvăluite
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Mesajul secret trimis de Minerva către Elena Udrea. Totul s-a adeverit
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia CCR pentru Călin Georgescu. BEC nu putea să ignore. Nu mai este nimic de făcut!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Răsturnare privind pacea în Ucraina! Kievul face propunerea! Se așteaptă decizia Rusiei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari