Ghidul bunelor maniere: Cum şi când strângem mâna

Poate îți vor părea prea mult sfaturile acestea de bune maniere ale fiecărei dimineți, dar zău că nu strică să le recapitulăm împreună. Să vorbim, bunăoară, despre strângerea mâinii...
Romania TV
13 sept. 2016, 10:03
Ghidul bunelor maniere: Cum şi când strângem mâna

Dacă salutul se poate face și din mers, fiecare ducându-se în drumul lui, pentru o strângere de mână trebuie să ne oprim în loc. De aceea nu ne salutăm astfel decât dacă avem oareșce de zis și timp pentru asta. Nu vrem să-l vedem pe celălalt desprinzându-se grăbit din strânsoare și părăsindu-ne în mijlocul vorbei, nu-i așa?

Citeşte şi  Reguli de bune maniere pe care toată lumea ar trebui să le ştie

De fapt, cine și când întinde mâna? Regulile sunt exact pe dos față de cele care se referă la salutul verbal. De data asta, femeia va întinde mâna bărbatului, vârstnicul celui mai tânăr și superiorul subordonatului.

Dacă cel puțin unul dintre protagoniști – ori amândoi – se află în mers, vor face gestul abia după ce se vor opri față în față. Nu e cuviincios să mergi spre celălalt cu mâna întinsă. Dacă sunt așezați, atunci bărbatul se ridică, femeia, ba! Pentru ea, regula se schimbă doar când celălalt e foarte în vârstă și vrea astfel să-i arate prețuirea.

Citeşte mai mult pe antenasatelor.ro

DailyBusiness
Decizie radicală privind banii cash în România. BNR face anunțul momentului pentru toți românii
Spynews
Abia a divorțat de mama copiilor, dar acum vrea să se întoarcă la a doua soție?! Gestul făcut de fotbalistul de la Națională față de femeia cu care n-a mai vorbit de 5 ani
Bzi.ro
Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță! Ce sumă încasează lunar medicul
Fanatik.ro
Cele mai ieftine legume pentru murături. Locul de unde trebuie să le cumpere toți românii, prețurile sunt la jumătate față de piață
Capital.ro
Florin Piersic, în lacrimi și suspine: Îmi vine să plâng! Aici vreau să mor (VIDEO)
Playtech.ro
Cât de util este RO-Alert pentru români. Tinerii spun că le provoacă anxietate, ce modificări cer
DailyBusiness
Ai planuri pentru azi? Iată cum va fi vremea în toată țara
Adevarul
Ce ne facem cu bolnavii noștri? Avertismentul medicilor după ce un om a fost ucis, iar altul grav rănit
wowbiz.ro
Se schimbă data la care vor fi livrate pensiile în luna octombrie! Anunțul care îi vizează pe toți seniorii
Spynews
Oana Ciocan, avertisment pentru Jador, după ce cântărețul a spus că a văzut-o cu noul ei iubit: ”M-ai filmat...” | FOTO
Spynews
Florinel Coman și Ioana Timofeciuc se cunună religios! Când va avea loc marele eveniment
Evz.ro
Ion Țiriac și-a donat toți banii. Unde a ajuns averea de 2.1 miliarde de dolari a magnatului
Ego.ro
Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe acre le-ai ratat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
kanald.ro
România introduce „salariul minim european” de la 1 ianuarie 2025. Cât vor câștiga angajații începând cu anul viitor
Cancan.ro
Delia Matache reacționează după derapajul Andrei Măruță: „Ești…” + Mesajul ei GENIAL pentru fanii care cred că umilesc artiștii
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Nunțile vor fi interzise după ora 1! Se dă interzis: Să fie ora la care se închide orice eveniment
StirileBZI
Pensiile s-ar putea majora cu 2,7%! Guvernul intenționează să umble la pensii
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume adoră să ia palme de la alte domnișoare
stirilekanald.ro
„Îmi vine să plâng! Aici vreau să mor!” Florin Piersic, cu ochii plini de lacrimi, mărturisiri emoționante despre starea de sănătate
substantial.ro
O fetiță de 4 luni rămasă blocată într-o mașină lângă Spitalul din Petroșani
MediaFlux
DONALD TRUMP a dat LOVITURA! KAMALA HARRIS, în CĂDERE LIBERĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ryanair schimbă politica de bagaje: Costurile suplimentare vor dubla prețul biletului