Ghişe: Traian Băsescu e speriat ca nu cumva să pună alţii gheara pe justiţie

Ioan Ghişe îl acuză pe Traian Băsescu de faptul că ar fi "pus gheara pe justiţie", scandalurile legate de procurorii CSM fiind un "spectacol" dat de către preşedintele suspendat.  
Romania TV
11 iul. 2012, 10:44
Ghişe: Traian Băsescu e speriat ca nu cumva să pună alţii gheara pe justiţie

Senatorul liberal Ioan Ghişe, membru în Comisia juridică, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că scandalul legat de funcţiile din justiţie arată că Traian Băsescu, „care a pus gheara pe justiţie”, este speriat acum ca nu cumva să pună alţii „gheara pe justiţie” şi oferă acum un „spectacol”.

„DNA-ul oferă aceleaşi spectacole televizate cu care ne-a obişnuit. Îmi aduc aminte că în aprilie 2011, procurorul general, Codruţa Kovesi, transmitea de pe email-ul domniei sale, redactorului-şef de la Evenimentul Zilei, date din rechizitoriul în dosarul Vântu, după care urma la televizor un scandal cu tot felul de acţiuni ale DNA. Acum este la indigo”, a precizat Ghişe.

Potrivit liberalului, atât procurorul general cât şi şeful DNA au fost numiţi de preşedintele Băsescu iar Monica Macovei este încântată, de activitatea DNA.

„Ea, ca ministru al Justiţiei, a iniţiat o ordonanţă şi i-a şantajat pe parlamentarii PD să o voteze în Parlament, eram de faţă la Comisia juridică când făcea acest şantaj, că dacă nu i se aprobă ordonanţa îşi dă demisia, ea find la acea vreme preferata preşedintelui Traian Băsescu, pentru ca procurorii să fie numiţi de ministrul Justiţiei şi nu de CSM, aşa cum scrie în Constituţie, la articolul 134. Noi avem un Parchet General, respectiv DNA, DIICOT, în mâna preşedintelui Băsescu, respectiv Monica Macovei şi numiţii săi, Kovesi şi Morar, iar aceştia ne oferă spectacole televizate în justiţie, înainte ca persoanele respective să fie trimise în judecată”, a mai afirmat Ghişe.

Senatorul PNL a mai arătat că, în România, din 2005 nu mai funcţionează prezumţia de nevinovăţie. „Avem spectacole de televizor. Ni se oferă justiţie, versiunea Băsescu- DNA, intermediari Kovesi şi Morar. Nici nu a început judecata şi ei sunt deja în faţa opiniei publice prin acest oprobiu făcut la televiziuni, fiind terminaţi din punct de vedere mediatic”, a adăugat liberalul.

Ghişe l-a mai acuzat pe Traian Băsescu că este vinovat de „halul în care a ajuns Parchetul şi procurorii din România”. „Faptul că ei fac aşa ceva demonstrează că Băsescu, care a pus gheara pe justiţie, este speriat acum ca nu cumva să pună alţii gheara pe justiţie”, a mai declarat senatorul Ioan Ghişe.

Senatorul liberal şi-a exprimat speranţa că USL va modifica megea care prevede că ministerul de justiţie numeşte procurii, deşi în Constituţie se prevede clar că CSM-ul numeşte pe procurori, cu excepţia stagiarilor. „Asistăm la modul în care funcţionează procurorii, sub comanda lui Băsescu-Kovesi-Morar, favoriţii doamnei Macovei”, a concluzionat Ioan Ghişe.

Procurorii George Bălan, membru CSM, şi Marcel Sâmpetru, cercetaţi de procurorii anticorupţie, au fost suspendaţi din funcţii, miercuri, de către Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, a anunţat preşedintele CSM, Alina Ghica.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a spus că la acest moment este dispusă începerea urmăririi penale în cazul procurorilor Bălan şi Sâmpetru şi că în prezent continuă percheziţiile începute miercuri dimineaţă în acest caz.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Animalul mai periculos ca ursul care trăiește în munții României. Stă ascuns și e greu de văzut de multe ori, dar mușcătura lui face ravagii
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ce bani trebuie declaraţi la ANAF. Aşa nu vei avea probleme cu legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Evz.ro
Satul magic din inima României. Locul unde soarele răsare de două ori într-o zi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Dispar mai multe zile libere din Codul Muncii! Nouă lege în Parlament face uitate multe mini-vacanțe
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării