Ghiţă Mureşan: „Sper că generaţia următoare va fi mai puternică trecând prin această experienţă. Bunicii noştri au fost în războaie”

Fostul baschetbalist Ghiţă Mureşa, singurul sportiv român care a activat în NBA, a povestit cum fac faţă el şi familia lui epidemiei de coronavirus.
Romania TV
23 mart. 2020, 17:17
Ghiţă Mureşan:

Ghiţă Mureşan se află împreună cu familia sa la domiciliu, izolat încă dinainte de a fi impuse măsuri mai restrictive şi în SUA, unde duminică seară bilanţul era de aproape 35.000 de cazuri şi 457 decese înregistrate, relatează News.ro.

Spune că nu este uşor, dar mai important ca orice este să fim conştienţi de importanţa izolării şi respectarea recomandărilor autorităţilor şi ale medicilor.

„Eu n-am ieşit din casă de mai bine de o săptămână. Suntem cu toţii acasă acum, George, băiatul cel mare a venit doar vineri, de la Georgetown University, iar acum, împreună cu fratele lui, Victor, sunt în faţa laptopurilor pentru cursurile online. Le este greu, pentru că George, de exemplu, a sperat să aibă partea de ceremonia de absolvire la Georgetown, iar Victor la colegiu, însă acum nu se ştie dacă vor mai avea loc. Asta e! Ce putem face? E mai importantă sănătatea şi conştiinţa că te protejezi, îţi protejezi familia şi pe toţi cei din jur. Mi-am găsit de făcut tot felul prin casă şi curte în fiecare zi. Mă joc cu câinele în curte. Dacă vrei să faci ceva, găseşti tot timpul.”, a spus Ghiţă pentru sursa citată.

Fostul jucător al celor de la Washington Bullets şi apoi Wizards crede că şi în SUA se impuneau măsuri mai drastice.

„Este foarte greu să stai acasă, recunosc, şi cred că în SUA se impuneau măsuri mai stricte din partea Guvernului, pentru că altfel totul e degeaba. Sper ca autorităţile să interzică şi ieşirile pe străzi. Pe de altă parte, noi trebuie să arătăm că putem învinge pandemia, prin respectarea regulilor şi a protecţiei. Vom trece cu bine şi peste această grea încercare, iar apoi vom fi mai puternici, doar că totul depinde de noi. Noi suntem singurii care putem decide, fiind extrem de responsabili. Cred că mentalităţile sunt la fel, oamenii gândesc la fel, indiferent din ce ţară sunt. De exemplu, am văzut familii cu copii prin parcuri, în mall etc. De ajuns este să iasă o familie, pentru că apoi şi celelalte îşi fac curaj şi, dintr-o dată, vezi sute de oameni la un loc”, este de părere Mureşan.

Citeşte şi: Amânarea JO 2020 ar putea deveni inevitabilă. Anunţ în premieră făcut de premierul Japoniei

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Vești bune pentru românii care stau la casă. Cum pot să primească bani de la stat pentru panourile fotovoltaice
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Dezvăluirea care pune stop candidaturii sale: Noua față a...
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Regretele românilor întorși din Occident: „Oamenii sunt ofticați și cu capsa pusă - mă înfioară”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Modificările în apartament, amendate. Lucrările care aduc sancțiuni
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Anunț important pentru pensionari! Casa Națională de Pensii a anunțat când vor dispărea taloanele de pensii. Nimeni nu se aștepta
Cancan.ro
Acuzații grave la adresa Ancuței, fosta iubită a lui Andrei Perneș. Ce ar fi făcut la înmormântare: „Era toată numai un…”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Boala de care suferă Călin Georgescu. Gigi Becali aruncă bomba: O boală pe care secolul nostru...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Pasageri forțați să călătorească lângă un trup neînsuflețit pe un zbor Qatar Airways
MediaFlux
125 de lei în PLUS pentru PENSIONARI! BANII se dau în APRILIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa