Gică Hagi, ANUNŢ INCENDIAR înainte de CFR Cluj – Viitorul, meci care poate decide CAMPIOANA. „E un semn de întrebare dacă…”

Gică Hagi s-a dezlănțuit din nou în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o, vineri, înaintea meciului CFR Cluj - Viitorul, care poate decide titlul în Liga 1.
Filip Stan
18 mai 2018, 14:14
Gică Hagi, ANUNŢ INCENDIAR înainte de CFR Cluj - Viitorul, meci care poate decide CAMPIOANA.

Gică Hagi este deranjat că nu a primit încă răspunsurile pe care le aștepta după declarațiile lansate săptămâna trecută, când i-a reproșat lui Cosmin Contra selecția făcută pentru „dubla” cu Chile și Finlanda. 

„Am înțeles că trebuie să-mi cer scuze. Dacă eu am ajuns să-mi cer scuze că vorbesc în România, atunci ăsta este un mare semn de întrebare, după tot ce am făcut în carieră. Atunci, îmi cer scuze că am investit în fotbal, că am muncit. Că am jucat 18 ani la echipa națională la nivel înalt, că am peste 100 de meciuri la echipa națională, că am jucat la 3 Campionate Europene și 3 Mondiale. Și, mai ales, pentru ceea ce am făcut după ce m-am lăsat.

Am spus o opinie mai dură, mai directă, mai specifică. Și nu am primit răspunsurile punctuale, dacă este adevărat sau nu ce am spus. Am văzut că unii întreabă cine sunt eu să vorbesc. Păi, dacă nu știți, luați CV-ul și vedeți acolo ce am făcut.

Să nu mai spun cât de bun sunt la suflet! Dumnezeu spune că trebuie să dai înainte să primești, iar eu dau șanse copiilor și uite că trebuie să înghit astfel de lucruri. Știu că le stau unora în gât, creez o presiune enormă, dar sper să-și dea seama că, în fondul problemei, încerc să ajut cât pot fotbalul românesc. Îmi cer scuze că mai am tupeul să apar și să vorbesc desppre România! Dacă nici de fotbal nu pot să vorbesc, atunci despre ce o pot face? Trebuie să dispar? Nu am cum să dispar pentru că m-am înhămat la o muncă. Le urez tuturor succes, cu inima deschisă, dar eu am plecat la drum acum 8-9 ani. Fără niciun interes, interesul meu este pentru România. 

Sper să nu interpreteze fiecare în felul lui, îmi cer scuze că mi-am permis să vorbesc despre echipele naționale și promit că, de acum încolo, până nu o să fiu implicat cu vreo funcție la loturile naționale, nu o să mai vorbesc despre asta. Nu mă mai întrebați pentru că nu vreau să creez o stare negativă, panică, sau să se spună că atac pe cineva. Îți spun și eu ca nea Ando, «mai bine tăceam» O să tac, o să mă uit și o să sper că vom avea calificări. Nu trebuie doar să participăm, trebuie să ne și calificăm. 

Îmi spuneți mie că sunt subiectiv doar pentru a crea o diversiune importantă? Eu, care sunt serios, care am valori profesionale clare, reguli și principii, acelea de a face performanță, unicul lucru care îmi place este acela de a fi cel mai bun. Știu că majoritatea din România e cu mine, dar este un grup frumos care nu vede faptele. Nu se poate vorbi de subiectivism când faptele arată performanță. 

Încercați să scoateți despre mine că sunt subiectiv, dar mă abțin cât pot pentru că e bine să fiu modest, dar să nu fiu luat de…că nu sunt”, a declarat Gică Hagi.

Hagi, atac dur la Cosmin Contra: Ianis a fost cel mai decisiv jucător în 2018 şi nu e convocat

„Sunt mândru de Ianis, este un jucător valoros, talentat, ca și ceilalți, a fost în primii 100 de jucători sub 21 de ani din lume. E un român, îl cheamă Hagi, iar o să trezesc multe comentarii, dar și taică-so a fost în primii 100 din lume, iar asta este o realitate.

Sper ca fiecare copil al meu să aibă aceeași șansă ca a celorlați, indiferent dacă este de la Academia Hagi, chiar dacă-l cheamă Hagi sau nu. Vreau ca toți copiii mei să aibă șansa de a fi tratați la fel și știu că un singur lucru stă în picioare: totul se scrie pe teren. Îmi amintesc de o piesă de teatru în care el, șeful, era mai în vârstă, domnișoara mai tânără și, ca în România, ea îl întreba Dacă tu ești șeful, de ce nu-mi dai mie rolul principal?. Iar șeful îi răspundea: Ți-l dau, oricând, dar poți să-l duci?.

Trebuie ca acești copii să aibă șansa să urce pe scenă și să arate că au valoare. Nu sunt eu unic să evaluez, dar și eu țin cu fotbalul românesc. Nu e ca și cum până acum aș fi fost în vacanță și «hopa-tropa!» am venit să-mi dau cu părerea. Sunt activ, produc, am echipă, sunt manager, există rezultate.

Am investit în tineri, am făcut o bază modernă, am cele mai mari performanțe ever la copii și juniori, am produs căpitani și jucători valoroși pentru cele mai bune echipe din România”, mai spus Gică Hagi.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Diana Șucu, dezvăluiri de senzație, după 20 de ani de tăcere: “Pe Dan l-a costat 45 milioane de euro divorțul de fosta soție”
Capital.ro
Data când se schimbă buletinele în România. Românii vor primi cărți de identitate cu cip
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Se elimină un impozit important. Toți românii au de câștigat
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
De ce miros urat batranii?
MediaFlux
Trump apără România! Imaginile care dau fiori rușilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier