Gică Hagi, nemulţumit de banii care i se oferă pe Ianis. Negocierile cu Spartak Moscova aproape au eşuat

Ruşii scriu că Gică Hagi este nemulţumit de propunerea financiară primită de la Spartak Moscova şi acesta este motivul pentru care până acum nu s-a ajuns la un acord.
Filip Stan
10 iul. 2019, 06:51
Gică Hagi, nemulţumit de banii care i se oferă pe Ianis. Negocierile cu Spartak Moscova aproape au eşuat

Gică Hagi a anunţat că va oficializa în curând transferul lui Ianis, dar până acum n-a ajuns la niciun acord cu niciuna dintre echipele care-l doresc pe mijlocaşul de 20 de ani. Una dintre echipele care insistă pentru transferul lui Ianis este Spartak Moscova, care a făcut o ofertă concretă.

Publicaţia Sport Express, din Rusia, citată de telekomsport.ro, explică motivul pentru care nu s-a ajuns până acum la niciun acord. Astfel, ziariştii ruşi susţin că Spartak a oferit 8 milioane de euro în schimbul lui Ianis, dar Gică Hagi nu este de acord cu suma. Sport Express susţine că antrenorul şi patronui Viitorului a cerut nu mai puţin de 12 milioane de euro.

Negocierile n-au picat definitiv, mai ales că Oleg Kononov – managerul lui Spartak Moscova – îl consideră pe Ianis un jucător vital pentru planurile sale.

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Metoda simplă prin care recunoști care sunt legumele naturale și sănătoase. Un cultivator experimentat din Dăbuleni a dezvăluit secretul
Capital.ro
INTERZIS pentru românii care stau la curte. NU ai voie să faci asta în fața casei
Playtech.ro
Imagini de SENZAȚIE cu soția lui Ianis Hagi. Elena a făcut furori în luna de miere. E tot mai îndrăzneață
DailyBusiness
Ministerul Afacerilor Externe recomandă părăsirea IMEDIATĂ din următoarea țară! „Evitați zborurile către acest stat!!”
Adevarul
Marturiile disidenților ruși eliberați în schimbul de prizonieri cu Rusia: „Este foarte dificil pentru mine din punct de vedere emoţional”
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
Ion Țiriac s-a răzgândit. Ce se întâmplă cu premiile promise medaliaților olimpici
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Lavinia și Ștefan Bănică Jr., distanți în aeroport, ea cu brațul plin de răni. Avem imagini bombă
Cancan.ro
Adrian Mutu e în stare de șoc, după cutremurătoarea veste primită: 'Am pierdut un frate!' 😢
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Declarațiile sfâșietoate ale bunicului celor doi copii loviți de un adolescent într-o parcare din București. Care este starea fetiței al cărui picior a fost amputat: „A avut coșmaruri”
Capital.ro
A murit cea mai iubită și frumoasă actriță. A fost o femeie uimitoare
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
Dărâmat de durere, bunicul băiețelului omorât în accidentul din Pantelimon cere dreptate "A băgat în pământ un suflet nevinovat"
substantial.ro
Ucraina Evacuează Copii și Părinți din Regiunea Donețk din cauza Avansului Rusiei
MediaFlux
AVERTISMENT pentru pensionari. Șeful Casei de PENSII explică o mare GREȘEALĂ
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?