Gică Popescu, ANUNŢ ŞOC în ziua ALEGERILOR. Ce spune legat de GRAŢIERE

Gică Popescu și-a anunţat apropiaţii că refuză să fie graţiat! Victor Ponta a declarat că, dacă va ieşi preşedinte, îl va graţia pe Gică Popescu, singura condiţie fiind ca fostul căpitan al echipei naţionale să-i adreseze, confom legii, o cerere în acest sens.
Filip Stan
02 nov. 2014, 09:17
Gică Popescu, ANUNŢ ŞOC în ziua ALEGERILOR. Ce spune legat de GRAŢIERE

„Pe Gică Popescu îl voi graţia, dacă el sau un membru al familiei sale vor face cerere de graţiere. Însă vă repet, doar dacă se va face din partea lor către mine o cerere de graţiere. Aşa este legea”, a fost anunţul făcut de prim-ministrul României, Victor Ponta.

Gică Popescu i-a şocat pe apropiaţi, refuzând o astfel de ipoteză.

„Gică a fost tranşant. „Refuz graţierea! Nu refuz şi deciziile instanţei, dar ignor orice gest făcut de oamenii care candidează la preşedinţie. Nu fac parte din programul oamenilor politici. S-a considerat că greşesc, plătesc. Dacă instanţa consideră că a fost o decizie aspră şi trebuie să ies din închisoare, o să ies!”. Astea au fost cuvintele lui Popescu când am deschis subiectul graţierii. El este mândru şi crede că fiecare om trebuie să plătească pentru greşeala sa”, au fost dezvăluirile celor din anturajul lui Gică Popescu pentru Fanatik.

Totuşi, mama, sora şi nevasta lui Popescu insistă ca acesta să accepte, dacă va fi cazul, grațierea.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă de BEC. Prima reacția a acestuia: „România e sub tiranie”. Motivarea deciziei BEC. Update
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit. Cine va candida dacă CCR îi va invalida candidatura
Playtech.ro
Regula din parcările supermarketurilor care îți poate aduce o amendă uriașă de 2.000 de lei
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cine va candida în locul lui Georgescu. Reuniune a șefilor AUR și POT cu candidatul pro-Rusia
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îl înlocuiește acum pe Călin Georgescu. A venit verdictul șoc: Va accepta!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Motivul real pentru care BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu
A mers la mormântul soției sale, dar a descoperit un adevăr șocant. Un bărbat misterios stătea lângă cavoul femeii
MediaFlux
George Simion ar putea candida la președinție. Cheia se află la Călin Georgescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari