Dezamăgit de ultimele rezultate şi de faptul că Bogdan Vintilă a pierdut vestiarul, Gigi Becali caută soluţii pentru a redresa corabia la FCSB. Actualul antrenor al FCSB, Bogdan Vintilă, are zilele numărate, iar omul de afaceri din Pipera a anunţat numele celui care va ocupa banca tehnică începând din sezonul viitor. Este vorba despre Toni Petrea, cel care a mai lucrat la FCSB ca secund al lui Laurenţiu Reghecampf.
Gigi Becali, despre FCSB: „Echipă de pluton, ne dă şi Dinamo trei dacă jucăm în halul ăsta!”
„Reghe mi-a zis că mă ajută oricând, dar poate vine altcineva de la el. Poate vine Toni! Toni Petrea! Unul dintre secunzii lui Reghe! Principal, secund, nu ştiu încă, dar el cred că vine! Poate vine şi din sezonul ăsta, ce mai e de jucat, dar trebuie să-şi rezolve lucrurile acolo. Să-şi rezolve situaţia!”, declarat Gigi Becali, conform Fanatik.
Toni Petrea şi-a început cariera de antrenor la Snagov, în 2011, iar apoi l-a urmat pe Laurenţiu Reghecampf în Liga 1, la Chiajna şi FCSB. Apoi, Reghe şi stafful său au făcut pasul spre zona Golfului, la Al Hilal, Al Wahda şi, în prezent, la Al Wasl.
Mihai Pintilii, antrenor până la finalul sezonului
Din informațiile GSP.ro, azi ar putea fi ultima zi pentru Bogdan Vintilă (48 de ani) ca antrenor principal al lui FCSB, iar Gigi Becali (61) caută deja soluții pentru sezonul următor.
Mihai Pintilii e marea surpriză de pe lista lui Gigi Becali. Fostul căpitan al lui FCSB va fi interimar, însă ar putea rămâne principal și sezonul viitor dacă patronul nu găsește o variantă mai bună. Laurențiu Reghecampf și Edi Iordănescu sunt cele mai importante nume dorite de Becali, însă primul e sub contract cu Al Wasl, în timp ce al doilea nu ar accepta intervențiile sale.
Edi Iordpnescu, Nicolae Dică, Laurenţiu Reghecampf, Ilie Poenaru sau Mihai Teja sunt alte varinate de rezervă.