Gigi Becali a reclamat postul TV Realitatea Plus la CNA, deranjat de derapajele grosolane care au fost făcute la adresa sa, iar luni, 14 aprilie, a fost chiar prezent în ședința instituției, pentru a-și explica demersul.
Gigi Becali a fost deosebit de deranjat din cauza faptului că, timp de o săptămână, anterior menționatul post TV a difuzat imagini cu una dintre fiicele sale, purtând o pereche de cătușe, deși acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.
Latifundiarul din Pipera este într-un adevărat război cu Realitatea Plus, fiind atacat în nenumărate rânduri de televiziune și răspunzând la România TV. Într-un final, a luat decizia de a reclama postul tv la CNA și, conform procedurii, a fost invitat să explice motivele într-o ședință publică.
„Am vrut să vedeţi aceste imagini cu fata mea. Pe mine acestea mă deranjează cel mai mult. Normal că mă deranjează pentru că e un atac grosolan. Nu mai este libertatea presei. Păi care e libertatea presei? Tu ai o televiziune cu care trebuie să şantajezi. Sau dacă nu îţi convine ţie că o persoană are o altă opţiune politică înseamnă că trebuie să îl ataci?
Domnule preşedinte, eu vreau să se facă dreptate, că până la urmă e o chestiune. Dacă s-ar face dreptatea, ar vedea lumea, n-ar mai face nici ei şi ar avea şi fata mea o satisfacţie: că tata s-a bătut pentru mine. Că eu mă bat!”, le-a spus Gigi Becali membrilor CNA.
În acest sens, latifundiarul din Pipera a cerut reprezentanților instituției să închidă postul și să ofere o un exemplu tuturor televiziunilor care fac aceste lucruri.
„Vă cer respectuos să le închideți postul! Trebuie să le dați o pedeapsă dureroasă, altfel ei nu o să se potolească, să mai facă mizerii. Cum să ajungă să-mi pună copilul în cătușe? Fata mea a apărut la TV cu cătușe. O amendă de circulație n-a luat în viața ei și ajunge să fie bătaie de joc la un post de televiziune?!
Fata mea are 3 copii și nu mai vrea, de rușine, să se ducă la grădiniță, ca să-și ducă copiii. Nemernicii ăștia practic nu o mai lasă să aibă grijă de copii așa cum ar trebui!
Vă cer din inima mea să luați o măsură care să fie văzută de toată lumea. Toți să afle ce mizerii au făcut cei de acolo (n.r. se referă la Realitatea Plus). Să se vadă că șantajiștii și manipulatorii primesc pedepse dure. Să fie un exemplu!”, a mai spus patronul FCSB.
Becali a fost întrebat dacă a fost sunat de la Realitatea pentru a vorbi despre acuzațiile care i se aduc.
„Hai să vă spun: A fost o emisiune în care vedeau un mesaj al meu cu greşeli şi eu am cerut drept la replică şi nu-mi dădeau. Am sunat pe fata lui, pe Alexandra şi i-am zis: dă-mi te rog numărul lui taică-tu, că l-am cunoscut acum 15 ani, am participat la o licitaţie cu el. Şi el nu e un băiat chiar rău aşa, doar că are gândire mafiotă. Şi nici nu este măcar. I-am dat mesaj: vreau şi eu drept la replică, nu-mi dă drept la replică. De atunci, au început atacurile. (…)
După aceea, eu i-am dat un mesaj la cineva cu o chestiune întâmplată acum 45-50 de ani. O chestiune care probabil nu trebuia. Dar am zis, eu dacă îi dau mesajul acesta, i-l arată ei, şi poate se cuminţeşte şi-şi vede de treaba ei. Nu e un lucru extraordinar de ruşinos. Au început după aia atacurile. Se vedea că sunt din partea ei. Cred. Nu sunt sigur. Mie îmi spunea Botin, dacă i-am dat 5.000 ca să-şi acopere casa, el mi-a zis: „Băi, nea Gigi, iartă-mă, nu fac eu aşa ceva, ştii că sunt băiat bun, mă pun ei”. Păi cine. „Păi, nu ştii cine?”
Citește și : Gigi Becali și-a dat demisia din AUR. Patronul FCSB devine parlamentar independent: ”Eu sunt Becali, nu-s pe interes”
Drept e că n-a pronunţat nume. Eu am considerat că ea, pentru că ea este ca un fel de jupân acolo. S-ar putea să nu fie ea. Pentru că-mi spunea cineva că e cineva care e specialist în mizerii din astea. După care au început toate lucrurile astea, cu atacurile, ba că am furat eu. Bine, minciuni toate. Că nu am niciun dosar penal. Am vreo citaţie? N-am niciuna!
Eu vreau dreptatea să fie dreptate să fie închisă televiziunea. Aşa văd eu dreptatea. Pentru că la ei nu contează că le dai 100.000 sau 200.000 amendă, pentru că plătesc. De ce? Păi şantajează pe unu, mai ales în campanie electorală. Şpagă 300.000, 200.000, 100.000, aşa fac. Şi atunci, de-aia au şi făcut-o. Nu ştiu cât vă permite legea. (…) Numai închiderea televiziunii, atât. Altfel nu ai cum să o scoţi la cap cu ei. Nu sunt profesionişti de televiziuni. Oamenii au făcut televiziune ca infractori, ca să manipuleze şi să şantajeze. Şi alegeri şi ca să şantajeze oamenii şi să ia banii. Eu vă spun cu mâna pe inimă asta”, a mai spus politicianul în ședința CNA