Gigi Becali a fost suspendat, în decembrie 2017, pentru şase luni, respectiv patru luni, de Comisia de Disciplină şi Etică a FRF, primind şi o amendă de 130.000 de lei.
În replică, Gigi Becali l-a reclamat la rândul lui pe Răzvan Burleanu la Comisia de Disciplină, după ce preşedintele FRF l-a acuzat că reprezintă „răul fotbalului românesc”.
„Fotbalul românesc se va reforma total când nu vor mai fi oameni de acest tip. În Anglia şi Franţa nu se găsesc oameni de acest tip”, este afirmaţia lui Răzvan Burleanu. În decembrie 2017, Comisia de Disciplină a respins plângerea lui Gigi Becali.
„Respinge recursul formulat de Becali George, împotriva Hotărârii nr. 19 din 20.12.2017 pronunţată de CDE a FRF, în contradictoriu cu Burleanu Răzvan ca nefondat. Definitivă şi executorie pe plan intern. Hotărârea poate fi atacată la TAS, în termen de 21 de zile de la comunicare”, se arată pe site-ul FRF.