Gigi Becali: Ăia de la ANP habar n-au de lege. Sunt directori de puşcării care au mentalitate criminală

Gigi Becali este printre cei care au ieşit mai repede din puşcărie, datorită cărţilor scrise în spatele gratiilor. După DNA, şi Corpul de Control al Guvernului s-a sesizat în cazul aşa-ziselor "lucrări ştiinţifice" scrise de deţinuţi.
Filip Stan
19 ian. 2016, 15:25
Gigi Becali: Ăia de la ANP habar n-au de lege. Sunt directori de puşcării care au mentalitate criminală

Gigi Becali a scris cinci cărţi în închisoare, iar ca urmare a acestui fapt a ieşit din închisoare mai devreme cu aproape cinci luni, asta pentru că la fiecare carte considerată lucrare ştiințifică, unui deţinut i se scad, potrivit legii 254/2013, câte 30 de zile din pedeapsă. În ultimii ani foarte mulţi deţinuţi au aplicat această stratagemă a cărţilor scrise în puşcărie, fapt care a atras atenţia autorităţilor.

Citeşte şi SCANDALUL CĂRŢILOR scrise de deţinuţi. Cioloş trimite Corpul de control la Administraţia Penitenciarelor

Corpul de Control al Guvernului a demarat propria anchetă, pararlelă cu cea a DNA, marţi ridicând mai multe documente de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. „Este bine că se face această anchetă, se va vedea dacă ei au respectat legea, nu numai la cărţi, ci şi la toate celalte lucruri„, a declarat Gigi Becali, la România TV. Totodată, el a criticat factorii de decizie de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. „Dacă au 15.000 de cadre, dacă e un miliţian la doi deţinuţi, acolo la ANP se calcă pe picioare fiecare. Sunt oameni care sunt de peste 40 de ani directori de puşcării şi care au o mentalitate criminala, ăia trebuie schimbaţi. Ăia de la ANP nu cunosc legea, ăia habar nu au de lege„, acuză Gigi Becali.

Citeşte şi Gigi Becali nu ajută sinistraţii: „Îmi atrag invidie” VIDEO

Pe de altă parte, Gigi Becali spune că în cazul cărţilor scrise de deţinuţi, vina aparţine editurilor. „Dacă se verifică lucrările, s-au dus eronat la ANP. Numai editura poartă vina, puşcăria are acoperire. Deţinuţii, ca să scrie o carte trebuie să facă o mie de cereri… Când dai manuscrisul iar faci cerere… Ei, la puşcării, sunt acoperiţi pe asta„, a mai spus Gigi Becali.

Referitor la faptul că a avut telefon cu acces la internet pe perioada detenţiei, Gigi Becali a explicat: „Legea nu spune că un smartphone cu sau fără internet. Legea spune „telefonul personal”, iar eu pe ăla l-am luat. Nu îl aveam în celulă. Îl aveam de la 8 dimineaţa până la 6 seara, când prestam servicii. În lege se spune aşa: afară, deţinutul prestează servicii, similiar cu persoanele libere„.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Țara europeană cu cei mai mulți hoți de buzunare. Locul foarte popular în care îi fură pe turiști
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Haos total în Spania. Criza e fără precedent
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Serviciile secrete americane au confirmat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede