Gigi Becali îşi continuă războiul cu CS Universitatea Craiova, după ce roş-albaştrii au pierdut duminică seara, scor 0-1, acasă, cu Viitorul Constanţa. El spune că nu se va lăsa până când cei vinovați, în opinia sa, nu vor plăti şi cere retrogradarea Craiovei, pe motiv că ar fi desconsiderat competiția.
”Dacă nu iau titlul, asta e nu e nicio problemă, deși cred că tot noi vom lua! Dar, ce s-a întâmplat aseară (n.r. – duminică, 7 mai) nu e posibil. Noi avem organizație de 14 asociații. Ei nu pot sta în casă cum vor ei. Ceea ce au făcut ei, și nu ating cu nimic meritul Viitorului, nici pe al lui Hagi, au terminat și sezonul regulat pe primul loc. Nu am nimic cu Hagi, este inadmisibil!”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
”Noi dacă vom demonstra și veți vedea mâine (n.r. – marți, 9 mai) cu probe că cei patru jucători n-au fost niciodată rezerve pe bancă și că ei au adus un prejudiciu unei societăți. Este reacredință. Acum vă întreb și eu. Cine să facă pușcărie? Becali, care a vrut ca CFR să joace corect sau Rotaru (n.r – finanţatorul Universităţii Craiova) care a avut reacredință și a influențat clasamentul. Încă o dată, spun de 100 de ori, Hagi nu are nicio vină, Viitorul, la fel. După ce că v-au băgat abuziv în Divizia B, că nu sunteți Universitatea, vă bateți joc și de competiție”, a mai spus Gigi Becali.
„Noi o să mergem și la DNA pentru că este vorba de un prejudiciu, nu ne jucăm așa (…) Noi o să propunem ca să fie scoși din competiție. Ori ești corect, ori nu mai stai cu Becali în Asociație”, a mai spus Gigi Becali.