Gigi Becali, cu ochii în lacrimi, alături de credincioși, la pelerinajul de la Peștera Sfântului Andrei: „Nu aveam de gând să merg, dar am văzut la televizor un călugăr bătrân care m-a convins”

Gigi Becali a plecat, astăzi, de Sfântul Andrei, la cel mai mare pelerinaj din Dobrogea, la peștera Sfântului Apostol Andrei.
Alina Costache
30 nov. 2022, 14:34
Gigi Becali, cu ochii în lacrimi, alături de credincioși, la pelerinajul de la Peștera Sfântului Andrei:

Gigi Becali spunea inițial că nu are de gând să meargă la pelerinajul de la peșteră, încă un călugăr pe care l-a văzut la televizor cu doar o zi în urmă l-a determinat să ia decizia de a se duce, până la urmă.

„Am venit azi la peştera Sfântului Andrei. Nu aveam de gând, dar aseară am văzut la televizor un călugăr bătrân la peşteră şi mi-am închipuit cum acum 2000 de ani Sfântul Apostol Andrei a fost pe meleagurile astea.

Şi am mai fost odată acum 15 ani şi am zis de ce să nu mă duc puţin, să calc pe sfinţenie, pe unde Sfântul Andrei a călcat”, a spus Gigi Becali, miercuri, după ce a ajuns la peştera Sfântului Andrei.

Emoționat și cu ochii în lacrimi, Becali le-a transmis un mesaj și credincioșilor care merg la peșteră Sfântul Andrei. „Domnul să ne ajute, Maica Domnului să ne ocrotească”.

Citește și Gigi Becali, mărturisiri emoţionante despre relaţia cu mama sa. „Mă ceartă în fiecare zi!”

Pe 30 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe primul apostol chemat de Iisus să-i urmeze. Sfântul Andrei este considerat ca fiind cel care a adus cuvântul Evangheliei în ținutul Dobrogei de astăzi, de aceea este numit ocrotitorul României.

Miercuri, 30 noiembrie, la mănăstirea peștera Sfântului Apostol Andrei din localitatea Ion Corvin (Constanța) are loc cel mai mare pelerinaj din Dobrogea. Aici este locul unde, spun istoricii bisericești, apostolul Andrei s-ar fi adăpostit într-o peșteră.

„Conform scrierilor teologice şi istorice, Andrei a ajuns pe pământul dobrogean în jurul anului 60 d. Hr. şi s-a oprit cu ucenicii săi aici, unde a găsit trei preoţi păgâni care slujeau în peşteră, geţi de neam, cunoscuţi sub numele Innal, Rimmal şi Pinnal. Peştera este situată în Dealul Urluiului, la 4 kilometri de localitatea Ion Corvin şi aproximativ 80 de kilometri de Constanţa”, spun reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.

Citește și Gigi Becali, critici la adresa părintelui Calistrat: „Femeile alea l-au instigat fiindcă l-au ştiut iute la mânie. Dacă era smerit, cu capul plecat, nu se întâmpla asta”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte