Adrian Iovan şi Aurelia Ion, studentă în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti, şi-au pierdut viaţa după ce avionul de mici dimensiuni, de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.
Gigi Becali, patronul echipei Steaua, chiar dacă se află încarcerat de peste opt luni, nu este deloc rupt de realitatea cotidiană și face gesturi la care alții, aflați în libertate, nici nu se gîndesc. România a fost cutremurată în ultimele zile de accidentul aviatic în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi medicul stagiar Aura Ion, în vîrstă de numai 23 de ani. Gigi a fost la fel de puternic marcat de această dramă şi a hotărît să acţioneze. Astfel, după ce în urma acestui teribil incident au fost salvate şi cinci persoane, latifundiarul din Pipera s-a gîndit să le ofere o recompensă salvatorilor acestora.
VEZI ŞI: Accident AVION: primele IMAGINI după prăbuşirea avionului
FANATIK a aflat că latifundiarul din Pipera l-a mandatat deja pe Ionuţ Luţu să ia legătura cu localnicii care au contribuit la acţiunea respectivă de găsire şi de salvare. Totodată, mai marele clubului din Ghencea i-a spus angajatului său să ia legătura şi cu familiile celor doi decedaţi pentru a se interesa dacă au nevoie, la rîndul lor, de un ajutor financiar.
Sâmbătă, România TV a aflat că Gigi Becali a decis să acorde un mic sprijin financiar tuturor celor care au dat o mână de ajutor pentru găsirea supravieţuitorilor accidentului, în valoare de câte 5.000 de euro. În plus, el vrea să construiască în zonă o mănăstire, după ce cinci persoane au supravieţuit în mod aproape miraculos aterizării forţate şi orelor lungi în care au aşteptat în frig şi ninsoare sosirea salvatorilor.