GIGI BECALI, extrem de dur cu propria familie. Şi-a PEDEPSIT fiica

GIGI BECALI, deşi aflat în închisoare de aproape un an, a luat decizia de a o pedepsi pe fiica sa cea mare, Teodora, din cauza unui incident în care aceasta a fost implicată la începutul acestui an.
Daniel Spătaru
07 mai 2014, 05:48
GIGI BECALI, extrem de dur cu propria familie. Şi-a PEDEPSIT fiica

Pe 23 ianuarie 2014, Teodora Becali, fiica cea mare a lui GIGI BECALI, aflată la volanul unui autoturism Range Rover a lovit un bărbat care traversa bulevardul Dimitrie Pompei printr-un loc nepermis. Victima, în vârsă de 38 de ani, a depus o plângere în urma căreia fata lui GIGI BECALI s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citeşte şi GEST EMOŢIONANT din închisoare. Gigi Becali plăteşte 15.000 de euro pentru operaţia lui Leo Iorga

Potrivit fanatik.ro, chiar dacă a aflat de nefericitul incident după aproximativ o lună de la producerea lui, GIGI BECALI i-a transmis fiicei sale să nu mai conducă o perioadă de timp.

GIGI BECALI e un tip care se aprinde mereu şi se agită atunci cînd aude o ştire despre fetele sale. El nu a ştiut o perioadă despre accident, deoarece celor din familie le-a fost teamă să îi comunice , iar cînd a aflat i-a interzis din start fetei să mai conducă. I-a spus că poate să îi ceară la orice oră lui Ionuţ Luţu să o ducă oriunde doreşte, dar că e bine să nu se mai urce la volan. GIGI BECALI nu vrea ca fata lui să fie urmărită prin Bucureşti de paparazzi atunci când se află la volan, pentru că, Doamne fereşte!, cine ştie ce se mai poate întâmpla„, a spus un apropiat al patronului Stelei.

Mai mult, sursa respectivă a dezvăluit că oricum fiicei lui GIGI BECALI îi este frică să se mai urce la volan deşi, în urma cercetărilor, poliţia nu i-a suspendat permisul auto.

Citeşte şi GIGI BECALI a scăpat de dubă. Gestul care îi schimbă viaţa lui BECALI în închisoare

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Locul ideal din casă unde să pui routerul Wi-Fi. Viteza la internet va fi optimă și eviți alte posibile probleme de conexiune
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Țepe de zile mari pentru șoferi. Pierd o grămadă de bani
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Gestul făcut de mama lui Andrei Perneș față de Sabrina Imbrea la biserică, în ziua înmormântării fiului ei. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Statele Unite propun la ONU o rezoluție pentru încetarea rapidă a conflictului din Ucraina
MediaFlux
DONALD TRUMP, recrutat de KGB! DEZVĂLUIRI fără PRECEDENT!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe