Gregory Tade şi Alcenat câştigă mult peste media jucătorilor de la Steaua, iar prestaţiile lor nu au fost cele aşteptate. Francezul câştigă 22.000 de euro pe lună, în timp ce haitianul are un salariu de 18.000 de euro pe lună. Ei au fost chemaţi zilele trecute la palat pentru a-şi rezilia contractele, însă au refuzat propunerile, spre nemulţumirea lui Becali.
„În acest caz vor fi nevoiţi să se supună la ce am decis. Asta e, se vor duce la 7 dimineaţa în Eliade să se antreneze„, a precizat patronul Stelei, la Digi Sport.
Citeşte şi Gigi Becali a mai dat afară doi jucători de la Steaua
Cotat la 900.000 de euro, Tade mai are contract cu Steaua până în 2018. De partea cealaltă, Alcenat, a cărui cotă a scăzut la 700.000 de euro, mai are tot doi ani de contract cu roş-albaştrii.
Tptuşi, cei doi ar putea fi împrumutaţi, iar o formaţie din Portugalia se pare că s-a interesat deja de Tade şi e dispusă să suporte o bună parte din salariul acestuia.