Gigi Becali: Mircea Sandu e împărat pe banii mei. Nu mai suport, vreau curăţenie în fotbal

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, l-a acuzat pe preşedintele FRF, Mircea Sandu, că este vinovat de faptul că membrii Comitetului Executiv au respins aducerea arbitrilor străini, afirmând că aceştia votează cum le spune şeful federaţiei, astfel că vrea curăţenie în fotbalul românesc.
Romania TV
05 apr. 2012, 17:37
Gigi Becali: Mircea Sandu e împărat pe banii mei. Nu mai suport, vreau curăţenie în fotbal

Bag milioane în fotbal şi cer un lucru de nimic şi vine unul şi spune că suntem la mâna lui, că dacă vrea el face, dacă nu, nu face, pentru că el e împăratul, jupânul. Să-i dea Dumnezeu sănătate lui Mititelu ca să se termine odată cu cloaca asta din fotbalul românesc. Mare lucru am cerut. Noi nici măcar pentru atâta lucru nu merităm respect?„, a spus Becali la Digi Sport.

Gigi Becali a afirmat că după ce a aflat modul în care Comitetul Executiv al FRF a votat împotriva aducerii arbitrilor străini are impresia că îşi bate cineva joc de el. „Mi-a zis Vali Argăseală că au fost cinci voturi pentru, cinci împotrivă şi trei abţineri. Îmi venea să mă dau cu capul de pereţi. Nu vreau să mă îmbolnăvesc şi să-şi bată cineva joc de mine. Îţi cer cinci-şase arbitri din 90 de meciuri, iar Mircea Sandu spune că nu agreează şi vin papagalii ăia, măscăricii ăia, sclavii ăia şi votează după cum le spune «Naşu’». Ei au votat cum le-a spus «nenea Naşu’». L-am respectat întotdeauna la maxim, dar mă enervează când face lucruri strigătoare la cer. Nu o să-l respect la infinit dacă face astfel de lucruri la adresa noastră„, a adăugat Becali.

Finanţatorul stelist a precizat că Steaua a cerut arbitri străini doar la meciurile cu Rapid, Dinamo, CFR şi FC Vaslui. „Steaua a cerut arbitri străini la patru meciuri, iar Rapid la unul, dar era meciul cu Steaua. Vaslui a cerut la un singur meci arbitri străini, la cel cu Steaua, Dinamo a cerut cu Steaua şi cu CFR. El arată că e împărat pe banii mei. Nu mai suport, vreau curăţenie în fotbal! E posibil atâta sfidare?„, a explicat Becali.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Locul ideal din casă unde să pui routerul Wi-Fi. Viteza la internet va fi optimă și eviți alte posibile probleme de conexiune
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Țepe de zile mari pentru șoferi. Pierd o grămadă de bani
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Gestul făcut de mama lui Andrei Perneș față de Sabrina Imbrea la biserică, în ziua înmormântării fiului ei. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Statele Unite propun la ONU o rezoluție pentru încetarea rapidă a conflictului din Ucraina
MediaFlux
DONALD TRUMP, recrutat de KGB! DEZVĂLUIRI fără PRECEDENT!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe