Instanța transmite că termenul din 11.06.2020, programat la ora 13:00, se va amâna pentru 17 iunie 2020, la ora 13:00, unde Gigi Becali și Valeriu Argăseală vor fi aduși cu mandat de către polițiști, anujnţă Pro Sport.
„Ședința din 11.06.2020, ora: 13:00, la completul: C.4ap(i)
Tip soluție: Amâna cauza
Soluția pe scurt: Termen 17 iunie 2020, ora 13:00 pentru a se cita cu mandat de aducere martorii Argăseala Valeriu și George Becali”, transmite instanța.
Gigi Becali nu mai respectă STAREA DE ALERTĂ. „Ce poate să-mi facă mie Poliţia?”
Procedura în acest caz este ca polițiștii de proximitate pe raza cărora domiciliază Gigi Becali și Valeriu Argăseală să se prezinte la ușile lor și să-i conducă pe aceștia la instanță.
Gigi Becali a fost citat ca martor la Curtea de Apel Craiova, alături de Valeriu Argăseală. Dosarul în care cei doi oficiali ai FCSB sunt implicați îl are pe Adrian Mititelu în prim-plan. Patronul celor de la FCU Craiova este acuzat de evaziune fiscală. În prima instanță, Adrian Mititelu a fost achitat.
Gigi Becali s-a autodenunţat ÎN DIRECT. Ce pedeapsă grea riscă FCSB
Transferul lui Mihai Costea, din 2011, a fost unul cu cântec pentru că lotul lui Adrian Mititelu se afla sub sechestrul ANAF în momentul perfectării acestuia. Clubul avea debite uriașe către bugetul statului, iar patronul oltenilor nu ar fi avut dreptul să vândă niciun jucător. Pe 31 ianuarie 2011, Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus sechestru pe drepturile federative de joc a 39 de jucători de fotbal, care activau în baza unor contracte de muncă / convenții civile la Universitatea Craiova, care avea datorii la stat în valoare totală de 9.906.095 de lei.