Latifundiarul din Pipera a cerut instanței de judecată să fie reabilitat penal. Din câte se pare, patronul de la FCSB intenționează să își redobândească drepturile electorale, pe care le-a pierdut după ce a fost condamnat în 2013, dar și să își curețe” cazierul.
După primul termen de judecată, magistrații au decis să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței supreme. Cu mai bine de patru ani în urmă, în aprilie 2015, multimilionarul era eliberat condiționat de la Poarta Albă, după ce executase o treime din pedeapsa de trei ani și jumătate de închisoare.
După primul termen de judecată, magistrații au decis să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței supreme. ”Declină competența în soluționarea cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală”, se arată în decizia judecătorilor.