Gina Pistol, clipe de coşmar în avion. „Am stat încordată”

Gina Pistol se află în această perioadă în Filipine, unde se filmează cel de-al treilea sezon al show-ului Asia Express.
Iulian Tudor
31 oct. 2019, 10:26
Gina Pistol, clipe de coşmar în avion.

„De câte ori plec de acasă în Asia Express am în minte un oarecare desfășurător al următoarelor două luni. De fiecare datã am surprize când ajung acolo, iar anul ăsta nu a fost cu nimic mai prejos. Au trecut doar câteva zile de când au început filmările și am deja o listă. Cea mai tare experiență de până acum a fost călătoria și în special aterizarea pe apă cu un hidroavion. Am filmat intro-ul unei ediții în aer pentru că peisajele din Filipine sunt absolut senzaționale.

Citeşte şi ASIA EXPRESS 2020. Gina Pistol, primele declaraţii după o săptămână de filmări

A fost o experiență incredibilă, mi-a plăcut tare, tare mult, deși am stat un pic încordată când simțeam și vedeam ce curbe ia avionul…Senzaționale sunt și temperaturile de aici. Nu cred că mi-a fost niciodată în viața mai cald decât în aceste zile. Aerul este efectiv irespirabil și mã gândesc cu groază la ce simt și cât de greu le este concurenților noştri”, a povestit Gina Pistol. potrivit dcnews.ro.

La jumătatea lunii octombrie, 9 perechi de vedete au plecat pe Drumul Comorilor, prin Filipine șI Taiwan. Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea și Mario Fresh sunt cei care luptă anul acesta pentru premiul de 30.000 de Euro și pentru mult râvnitul titlu de câștigator Asia Express, cel mai dur reality show din România.

Spynews
Au fost găsite frigărui din carne de câine într-o destinație turistică frecventată de o mulțime de români. Autoritățile au luat măsuri de urgență
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Vacanța i s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit o româncă într-un hotel din cea mai cunoscută stațiune din Bulgaria. “Se auzeau 2-3 voci. Am așteptat dimineața să pot ieși din cameră”
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Decizie pentru toți proprietarii de case și apartamente
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție de NOTA 10 în Paris! Câte MII DE EURO a costat ținuta ei: Geanta, mai SCUMPĂ decât rochia
DailyBusiness
Din iulie, ne așteaptă scumpiri MARI. Care sunt produsele pentru care vei plăti MAI MULT
Adevarul
A fost confirmat primul caz de infectare cu West Nile în România. Un bucureștean de peste 60 de ani
Spynews
Capul Doloșman, comoara ascunsă de pe litoralul românesc, oferă peisaje unice. Cum ajungi la punctul turistic aflat în Jurilovca
Spynews
Se închide temporar circulația pe autostrada A2 București – Constanța. Șoferii vor fi restricționați în plin sezon
Evz.ro
Un desert fabulos cu ciocolată. E gata în câteva minute
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată se întoarce canicula în România
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum a reacționat mama suspectului crimei din Brăila, după ce anchetatorii au găsit în casa ei o posibilă armă a crimei: „Un briceag cu care îşi tăia..”
Capital.ro
Interzis total pentru românii de la bloc. Ordin Raed Arafat. Nu mai faceți asta noaptea
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Bugetarii vor avea o nouă minivacanță de patru zile în august
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României! CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!