În ce măsură simți și resimți presiunea publicului și a celor din jur privind viața ta sentimentală?
Am învățat de-a lungul timpului că anumite lucruri trebuie să le ții pentru tine și oamenii dragi. Eu sunt un om deschis, nu mă ascund, însă există și mulți „consumatori de informație. Înțeleg curiozitatea publicului, dar prefer să țin o parte din viața mea doar pentru mine.
Bănuiesc că nu ești nici genul care spune un „nu’ vehement căsătoriei și copiilor, nu?
Nu, nu sunt genul care fuge de căsătorie și de copii, dar consider că toate vor veni la momentul potrivit.
În urmă cu aproximativ o lună și jumătate, ai postat pe Instagram o fotografie – de tip trucaj, ce e drept – cu tine și cu Smiley. Care este povestea din spatele acestei imagini?
Cu siguranță era o poză trucată, chiar stângaci, pentru că așa am vrut eu să fie, iar textul completa imaginea. Eu am un umor mai ironic și îmi este greu să explic o glumă. Cei care mă cunosc și mă urmăresc au înțeles ce trebuiau să înțeleagă.