Akira Yoshizawa este cel mai influent şi prolific artist japonez de origami al secolului al XX-lea. Începând cu anii ’30 Akira Yoshizawa a creat sute de modele inspirate din viaţa de zi cu zi.
Împreună cu americanul Sam Randlett, japonezul este creatorul sistemului de învăţare a artei origami (arta plierii hârtiei) bazat pe simboluri convenţionale şi scheme din linii continue, întrerupte şi săgeţi. Partea pedagogică a artei origami a fost influenţată în anul 1850 de concepţiile învăţătului Friederich Wilhelm August Frobel (1782-1852), care a dezvoltat noi metode de folosire a artei origami, ca produs educaţional.
Arta origami făcea parte, în grădiniţe, din programul de învăţare prin joacă. Frobel credea că scopul educaţiei era să demonstreze unitatea universului printr-un set de activităţi simbolice care să promoveze cooperarea şi nu competiţia, studiul naturii, lucrul manual. În origami, el a văzut una din căile de a-şi pune în practică teoria. Mai apoi, concepţiile lui au fost preluate şi de către pedagogii japonezi.
Singurul material necesar pentru origami este o bucată de hârtie, care poate fi împăturită în infinite moduri. Origami poate fi practicat de oricine, indiferent de statutul social, vârstă sau educaţie.