„Da, sunt de acord, în domeniul bugetar sunt salarii absolut ordinare — și folosesc cu toată responsabilitatea acest termen — însă în același timp o discuție pe majorarea salariilor trebuie făcută responsabil, prudent și cu toate argumentele cifrice pe masă. Corelat pentru toată lumea, etapizat. Nu poți să creezi așteptări pentru toți bugetarii că de mâine le dublezi salariile. Este după părerea mea o eroare fundamentală”, a afirmat Gorghiu, la Digi 24.
Copreședintele PNL a acuzat faptul că deși există o discuție referitoare la majorarea salariilor, nu există o lege sau un proiect în acest sens.
„Cred că sunt trei săptămâni, o lună, de când discutăm de majorări de salarii, o cascadă de majorări de salarii în domeniul bugetar, dar astăzi constatați că nu există o lege. Din punctul meu de vedere, PSD a făcut o greșeală de tactică. Să anunți majorările de salariu, să crești nivelul de așteptare al populației și al diverselor categorii socio-profesionale, să-ți bată la ușă sindicate pe bună dreptate, să-ți ceară măriri de salarii, să asiguri doar la unii măriri de salarii, celorlalți nu, fără să faci o discuție într-un cadru unitar, general și cu opoziție și cu factori de decizie în domeniul bugetar, e o greșeală”, a susținut liderul liberal, potrivit Agerpres.
În opinia sa, trebuie realizat un pachet care să cuprindă atât Codul fiscal, cât și legea salarizării, iar cele două teme să fie tratate împreună.
„Eu cred că nu poți să discuți azi de Codul fiscal, să agreezi un pachet de măsuri care privesc relaxarea fiscală și mâine să reiei o discuție pe salarizarea în domeniul bugetar. Cred că este un pachet, trebuie corelate. (…) Vom avea și noi un proiect (pe salarizarea bugetarilor — n.r.) și o analiză. Ne-am apucat să facem o analiză de drept comparat să vedem cum se calibrează în alte state europene această lege”, a mai spus Gorghiu.
Citeşte şi Ponta, despre majorările din sănătate: „Mărim salariile, nu vă mai luaţi după toţi mincinoşii”