Anchetă în cazul unui poliţist local care l-a amendat „din ambiţie” pe un taximetrist gorjean

Conducerea Poliţiei Locale Târgu-Jiu a dispus efectuarea unei cercetări administrative în cazul unui agent rutier care apare într-o filmare postată în spaţiul public spunându-i unui taximetrist că îl va sancţiona ''din ambiţie''.
Iulian Tudor
08 nov. 2018, 12:03
Anchetă în cazul unui poliţist local care l-a amendat

Potrivit înregistrării respective, şoferul taximetrului îl întreabă pe poliţistul local „ce face din ambiţie”, agentul răspunzându-i că o să-i dea amendă „pe ambiţie”, scrie agerpres.ro.

Citeşte şi Un poliţist din Suceava a fost găsit spânzurat în casă

„Poliţia Locală a Municipiului Târgu-Jiu a luat la cunoştinţă de filmarea care a apărut în spaţiul public. Pentru a lămuri aspectele de faţă, va fi demarată o cercetare administrativă”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu-Jiu, Alexandra Petriţa.

Potrivit unor surse, taximetristul ar mai fi fost sancţionat anterior de acelaşi poliţist pentru că ar fi parcat neregulamentar.

Spynews
Cum arată părul natural al Biancăi Drăgușanu. Multe femei și-ar dori să îl aibă așa fără niciun efort | FOTO
Bzi.ro
El este noul „Burlac”! Sunt și 27 de bărbați care râvnesc la el!
Fanatik.ro
Viralul lunii pe internet. Ce este, de fapt, metoda românească de a face plinul la mașină
Capital.ro
Anunț pentru românii care au număr la casă. E OBLIGATORIU
Playtech.ro
Alfred Bulai a ieșit din închisoare! Ce a declarat când a aflat că e cercetat în arest la domiciliu
DailyBusiness
Moment istoric pentru români! Călătoriile fără vize în SUA sunt tot mai aproape!
Adevarul
Febra și metoda „șosetelor umede”. Ce spun specialiștii despre remediul natural la modă pe tot globul
Spynews
Nuntă în familia lui Sorinel Copilul de Aur! Fratele lui, Adi de Adi, s-a căsătorit. Imagini de la eveniment / FOTO
Spynews
Liviu Vârciu recunoaște că a înșelat-o pe Anda Călin. Cum a convins-o să îl ierte: "Nu pot trăi fără ea"
Evz.ro
O marcă a Dacia ar putea dispărea. Ce se întâmplă la Mioveni
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria
Cancan.ro
Cine e femeia din casa lui Alexandru Ciucu. Afaceristul, vacanțe în Italia și Grecia alături de doamna Mădă și de soțul ei, după despărțirea de amantă
Playsport.ro
Cea mai frumoasă sportivă din România s-a retras la 29 de ani și are un job cu totul neobișnuit. Din ce face bani
kanald.ro
Decizie de ultimă oră privind recalcularea pensiilor. Anunțul vine din partea Ministrului Muncii: „Nicio pensie..”
Capital.ro
Administratorii sunt obligați. Legea din România spune clar: Vor răspunde personal
StirileBZI
Luxemburgul caută muncitori români. În anumite domenii, salariul este de 6.000 de euro pe lună.
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
"S-a stins o fiinţă atât de dragă" Lacrimi de durere la căpătâiul Denisei, tânăra mămică din Timișoara ucisă la Constanța. Un copilaș de doar 5 ani, rămas fără mamă
substantial.ro
Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacul rusesc asupra unei nave ucrainene în Marea Neagră
MediaFlux
Mircea LUCESCU a ajuns la SPITAL! Imagini SURPRINSE în centrul Capitalei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...