Bărbatul era lăcătuş mecanic şi era unul dintre minerii cu experienţă de la exploatarea Peşteana Nord. Acesta mai avea o oră până la terminarea turei.
Deocamdată nu se ştie cum s-a produs accidentul. Bărbatul a fost găsit fără suflare de către colegii lui, Acesta era prins în capul benzii care transporta cărbune.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanţele accidentului.
Acesta este al doilea accident mortal de muncă produs în ultimele două săptămâni în minele din judeţul Gorj. Un alt miner a murit în data de 9 noiembrie la mina Lupoaia, după ce o grindă s-a prăbuşit peste el.