„Grădiniţa de vară – Micii Magicieni”, iniţiativă a Primarului Daniel Florea în sprijinul părinţilor şi micuţilor de vârstă preşcolară

Pentru a veni în sprijinul părinților și copiilor de vârstă preșcolară, Primarul Daniel Florea a inițiat un program de grădinițe de vară.
Romania TV
02 iul. 2019, 08:40

Sub genericul „Grădinița de vară – Micii Magicieni” și derulat prin Complexul Multifuncțional ,,Sf. Andrei”, Inspectoratul Școlar al Municipiului București – Sector 5 și Asociația Atelierul Magicienilor, proiectul se va desfășura în perioada 01.07.2019 – 30.08.2019 în 5 grădinițe de pe raza Sectorului 5, respectiv, Grădinița Moțoc, Grădinița Căsuța Fermecată, Grădinița nr. 178, Grădinița nr. 185, Grădinița nr. 205 și este destinat unui număr de 1.400 de preșcolari din Sectorul 5.

Grădinița de vară – Micii Magicieni” propune activități care să le insufle dragostea pentru grădiniță, să-i țină aproape de aceasta, să le ofere o alternativă în petrecerea plăcută și instructivă a vacanței, prin acordarea unui spațiu mai mare de afirmare a capacităților și aptitudinilor, nu doar pe parcursul timpului petrecut în cadrul proiectului ci, mai ales, pentru cel petrecut mai apoi acasă, cu grupul de prieteni, colegi, vecini, rude sau chiar individual.

Esența proiectului o reprezintă socializarea, prin adaptare la celălalt, cu respectarea regulilor de grup. Copiii învață să descopere împreună, să comunice, să se organizeze, să respecte reguli, să avanseze propuneri, să aibă încredere în ei și, mai ales, să se bucure împreună.

Experiențele de grup încheagă prietenii, dărâmă barierele prejudecăților, dau naștere solidarității și adaptării la situații sociale în miniatură.

Bazându-ne pe entuziasmul și curiozitatea caracteristice vârstei preșcolare, luând în considerare propunerile și așteptările celor mici și discutând cu părinții și cadrele didactice, am luat decizia să punem la dispoziție un spațiu sigur, vesel și primitor, în care să se desfășoare aât activități educaționale, cât și recreative. Astfel, părinții pot sta liniștiți la serviciu pe parcursul programului de lucru, fiindcă micuții lor vor fi supravegheați de peronalul didactic și se vor juca cu alți copii de vârsta lor, bucurându-se, totodată, de vacanța mare”, a declarat primarul Sectorului 5, Daniel Florea.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Autostrada din România, promisă de 20 de ani, care nici astăzi nu este gata. Ar fi trebuit să creeze o legătură rapidă între România și Europa de Vest
Capital.ro
Anunțul serii de la Casa de Pensii. Se majorează pensiile în România: Meritau această recalculare
Playtech.ro
Staţiunea de aur a lui Nicolae Ceauşescu renaşte. Un lanţ hotelier internaţional vrea să investească aici
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru este însărcinată la 48 de ani! Fiica Andei Călugăreanu a dat vestea, în premieră, pentru WOWbiz. Cum a aflat că va mai avea un copil? „Sper să pot să duc sarcina până la capăt”
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Schimbare bruscă a vremii. Cum va fi de Paște și de 1 Mai
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Cele mai PROVOCATOARE vedete! Daniela Crudu, Otniela și Lavinia Pârva au încins turiștii în vacanță
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
George Simion a ieșit la rampă. Anunțul mult așteptat despre Călin Georgescu: Avem un plan...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Prăbuşirea pensiilor publice: Românii vor primi doar 30% din salariu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii