Graţiela Gavrilescu, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, despre OUG: Alegem varianta legală pentru a dezamorsa situaţia

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Graţiela Gavrilescu, a declarat duminică, cu privire la OUG pentru modificarea Codului Penal, că Guvernul va susţine ''varianta legală'' pentru a dezamorsa situaţia din stradă, afirmând că dacă există un proiect, abrogarea OUG este cea mai bună soluţie.
Ionela Marcu
05 feb. 2017, 08:56
Graţiela Gavrilescu, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, despre OUG: Alegem varianta legală pentru a dezamorsa situaţia

”Eu cred că vom susţine varianta care în primul rând este legală. O să vedem la ora 14:00 exact care este propunerea. Cu certitudine va fi o propunere legală, astfel încât situaţia din stradă să se poată dezamorsa. Şi eu cred că avem mult prea multe de făcut din programul de guvernare”, a precizat la Parlament ministrul Gavrilescu.

Ea a susţinut că toţi cei care au ieşit în stradă se vor retrage ”de mâine, poimâine” şi ”vor fi cu gândul cum să îşi crească mai bine copii” şi să aibă grijă de ”tot sistemul naţional”.

Gavilescu a afirmat că imediat ce decizia va fi luată în Guvern va fi transmisă Parlamentului. ”Mâine va trimis către Parlament. Întâi la Senat, apoi la Camera Deputaţilor”, a precizat ea.

Întrebată dacă va susţine abrogarea sau prorogarea OUG, Gabrilescu a spus că dacă există un proiect pentru abrogarea OUG, atunci acesta ar fi cea mai bună soluţie.

”O să se poarte o discuţie. O să alegem varianta din punct de vedere legal cea mai bună. Dacă există un proiect de lege pentru abrogarea acestei ordonanţe care să fie trimis către Parlament, aceasta este cea mai bună”, a explicat ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul.

Aceasta a refuzat să spună dacă Florin Iordache va demisiona, afirmând că nu s-a făcut nimic ilegal.

”Nu vă pot răspunde. Atâta timp cât noi putem şi am fost abilitaţi de Parlament să dăm OUG şi simple şi Guvernul să poate să emită acte normativ şi pentru că toate guvernele au făcut lucru acest eu cred că a fost un lucru legal”, a răspuns Gavrilescu, conform Mediafax. 

Şedinţa de Guvern privind abrogarea OUG pentru modificarea Codurilor, programată duminică la ora 14

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, sâmbătă seară, că duminică urmează să aibă loc o şedinţă la Guvern privind abogarea ordonanţei de urgenţă pentru modificarea Codurilor. Potrivit unor surse, şedinţa ar urma să aibă loc începând cu ora 14.00. Tot aici, în faţa palatului Victoria este programat să înceapă un nou protest, pentru a şasea zi, după cum se vehiculează pe reţelele de socializare. Detalii, aici. 

DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Spynews
Zodiile care vor fi lovite de noroc în perioada 3 - 9 februarie 2025. Acești nativi vor putea să creeze tot ce își doresc în viața lor
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Cine este patronul 5 to Go. Lanțul de cafenele a împânzit România și a devenit cel mai mare din Europa Centrală și de Est
Capital.ro
Verdict crunt pentru Călin Georgescu. Un celebru medic psihiatru: Este un psihopat, un sociopat, un anarhist și un populist
Playtech.ro
Ce trebuie să faci în februarie pentru ca trandafirii tăi să se umple de flori în primăvară. Tratamentul preventiv care îi
DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Adevarul
„Îngerul morții copiilor s-a întors”. Dr. Mihai Craiu, avertisment sumbru despre o boală gravă care face prăpăd: „Nu este glumă!”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețeta de papanași a Simonei Gherghe. Ce pune prezentatoarea Mireasa în aluat ca preparatul să iasă pufos 
Spynews
Produsul din casă pe care îl folosești des, fără să știi cât este de periculos. E mai nociv decât folia de aluminiu
Evz.ro
Trei rețete de pâine dietetică. Nu te-ai fi gândit că poate fi preparată din aceste ingrediente
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Se schimbă data de livrare a voucherelor alimentare! Când le vor primi beneficiarii
Cancan.ro
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Cartea de identitate va fi introdusă din 31 martie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
PSD își validează susținerea pentru Crin Antonescu la alegerile prezidențiale într-un Congres extraordinar
MediaFlux
TRUMP amenință INCLUSIV ROMÂNIA. Nimeni nu știe ce are de gând să facă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Gura bate Guru: aurul monoatomic și profetul fără minte