Gravidă, umilită în timpul travaliului. Conducerea maternităţii a demarat o anchetă internă

Conducerea maternităţii Cuza Vodă din Iaşi a anunţat luni că a demarat o anchetă internă, după ce o femeie a relatat pe blogul său că angajaţii unităţii medicale s-au purtat urât atât cu ea, cât şi cu alte femei internate în spital pentru a naşte.
Romania TV
27 nov. 2017, 20:56
Gravidă, umilită în timpul travaliului. Conducerea maternităţii a demarat o anchetă internă

Tânăra din Iaşi a povestit pe blogul ei cum a petrecut cele peste 30 de ore în spital, din momentul internării şi până la naştere, acuzând faptul că angajaţii unităţii medicale au avut o atitudine nepotrivită.

„Nu te mai screme şi nu mai scoate sunete!‘, „Domnule doctor, are contracţii de 20, dar scoate nişte sunete şi aşa se agită de parcă acum naşte”, sunt câteva dintre replicile pe care ieşeanca susţine că le-a auzit în jurul său în cele 32 de ore cât s-a aflat în travaliu.

Potrivit news.ro, managerul maternităţii Cuza Vodă din Iaşi, Robert Dâncă, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că a demarat o anchetă internă în acest caz, însă a precizat că nu este vorba despre malpraxis, ci de o comunicare deficitară.

„Nu a fost pusă în pericol viaţa pacientei sau a fătului. A fost partea de comunicare, a fost ceva nedemn. Ceea ce s-a încălcat cras sunt drepturile pacientului. Conform regulamentului de ordine interioară, se pot aplica avertismente, dar şi sancţiuni, de la tăierea din salariu până la demitere”, a spus managerul Robert Dâncă.

El a mai afirmat că indiferent cât de obosiţi ar fi, medicii şi asistentele medicale nu au dreptul să se poarte urât cu pacientele.

„Câteodată şi medicii au o gardă cu 30 de urgenţe. Dar nici aşa nu se scuză comportamentul medicilor”, a mai declarat managerul maternităţii Cuza Vodă din Iaşi, Robert Dâncă.

Citeşte şi: Profesoară de română umilită de medicul ginecolog: Nici lângă o vită sângerândă nu mănânci seminţe

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Sucul natural care nu te lasă să îmbătrânești. Este bogat în colagen, întinerește pielea și i se mai spune și ”aurul portocaliu al frumuseții”
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Au fost activate mecanismele de urgenţă. Interzis de astăzi, 11 aprilie
Playtech.ro
Ce conţine telemeaua de vacă marca Pilos. Mulţi români o iau din Lidl fără să citească eticheta
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Ioana Tufaru este însărcinată la 48 de ani! Fiica Andei Călugăreanu a dat vestea, în premieră, pentru WOWbiz. Cum a aflat că va mai avea un copil? „Sper să pot să duc sarcina până la capăt”
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Val de seisme fără precedent. Este alertă maximă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Carmen Brumă, într-o poziție INTERZISĂ! Doar Mircea Badea o mai vede așa: vedeta și-a ridicat piciorul și i s-a văzut
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Prăbuşirea pensiilor publice: Românii vor primi doar 30% din salariu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?