Greşeală de strategie a Simonei Halep: Cum ar putea pierde românca primul loc mondial chiar la începutul anului 2018

Începutul anului 2018 poate începe prost pentru Simona Halep! Românca ar putea pierde prima poziţie a ierarhiei WTA încă din ianuarie, pentru că Garbine Muguruza s-a înscris la un turneu de categorie superioară.
Filip Stan
20 nov. 2017, 07:48
Greşeală de strategie a Simonei Halep: Cum ar putea pierde românca primul loc mondial chiar la începutul anului 2018

Simona Halep va juca în prima săptămână din 2018 la Shenzen, în vreme ce Garbine Muguruza a ales turneul de la Brisbane, mai bine cotat. Simona Halep intră astăzi în a şaptea săptămână pe care o va petrece ca lider WTA şi va mai ocupa această poziţie cel puţin încă şase săptămâni, până pe 8 ianuarie mai precis. La data respctivă se va trage linie după primele turnee ale calendarului: Shenzen (China), Auckland (Noua Zeelandă) şi Brisbane (Australia).

La fel ca în 2015 şi 2017, Simona a ales să înceapă sezonul la Shenzen, turneu pe care l-a câştigat la prima participare şi la care s-a oprit în optimi la începutul acestui an. Aflată la doar 40 de puncte în urma româncei, Gabine Muguruza s-a înscris la Brisbane, competiţie care e cu un nivel mai sus (categoria Premier faţă de International) faţă de Shenzen. Jucătoarea din Spania a început şi 2017 la Brisbane şi, atingând faza semifinalelor, are 185 de puncte de apărat, pe când Simona are doar 30 de puncte de apărat faţă de sezonul trecut.

Pe de altă parte, diferenţa de puncte distribuite la cele două turnee o pot urca pe Muguruza pe primul loc dacă, de exemplu, va câştiga turneul. Chiar şi dacă Halep va face acelaşi lucru în China, tenismena din Spania va beneficia de un plus mai consistent, suficient încât să o întreacă pe jucătoarea noastră.

Pe lângă Halep, la Shenzen s-au mai înscris două rivale ale româncei, Maria Şarapova şi Jelena Ostapenko. Nici Muguruzei nu-i va fi uşor la Brisbane. Deocamdată, pe lista jucătoarelor înscrise aici mai figurează Karolina Pliskova, Caroline Garcia, Petra Kvitova sau Sloane Stephens, campioana de la US Open. Până la Shenzen, simona va juca la un turneu demonstrativ în Thailanda alături de Johanna Konta, Jelena Ostapenko şi Karolina Pliskova. Meciurile sunt programate pe 23 şi 24 decembrie.

Câte puncte se acordă la Shenzen

Câştigătoare 280

Finalistă 180

Semifinalistă 110

Sfertfinalistă 60

Turul doi 30

Câte puncte are de apărat Halep: 30

Câte puncte se acordă la Brisbane

Câştigătoare 470

Finalistă 305

Semifinalistă 185

Sfertfinalistă 100

Turul doi 55

Câte puncte are de apărat Muguruza: 185

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Ce surpriză de mii de euro vrea să îi facă Dorian Popa iubitei sale. A recunoscut ca și-a refăcut viața
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care a avut un succes nebun peste tot în lume. Povestea e reală 100% și plină de acțiune, iar legendarul Clint Eastwood are un rol fenomenale în el
Capital.ro
Unde a fugit Călin Georgescu? A primit foarte multe amenințări cu moartea
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Relația lui Nicușor Dan cu coordonatorul lui de campaniei, „un risc de securitate națională”. Caramitru: Matei Păun are afaceri cu Lukașenko
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la schi, în timpul vacanței: „E urgent”
Spynews
Imaginile durerii, la priveghiul lui Paul Fantezie. Florin Salam devastat, Liviu Puștiu cântă printre suspine / FOTO
Evz.ro
O minune culinară. Ai nevoie de doar câteva ingrediente
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
De luni, elevii din Republica Moldova intră în vacanța de primăvară! Când vor reveni copiii la ore
Cancan.ro
Se vedea că suferă! Ultimele imagini cu Luca Manolache în viață. Cât de trist..
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit. Dan Diaconescu a făcut anunțul în direct: Dacă îl interzic pe Georgescu....
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Zelenski îi mulțumește președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, pentru sprijinul acordat Ucrainei
MediaFlux
Momentul în care Trump s-a evervat rău pe Zelenski. A dat afară delegatia Ucrainei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arsenalul invincibil al României: armele noastre secrete, imposibil de contracarat!